IAŞI. Terenul pentru viitorul Spital Regional de Urgenţă a fost predat către Ministerul Sănătăţii, de către Consiliul Local al comunei Miroslava, în urmă cu un an de zile.
De atunci, atât forurile medicale ieşene, cât şi autoritatea locală pe teritoriul căreia ar urma să se realizeze această investiţie strategică, nu au mai primit nici un răspuns din partea oficialilor ministerului.
„Noi am predat către Ministerul Sănătăţii cele 12 hectare de teren, şi probabil că acum analizează oportunitatea amplasării spitalului în acea zonă şi apoi vor veni la faţa locului. Nu am primit nici un răspuns până acum. Probabil că nici ei nu au finanţări. Deocamdată, terenul este al Ministerului Sănătăţii”, a declarat Dan Niţă, primarul comunei Miroslava.
Terenul pe care urmează să fie amplasat spitalul regional se află chiar lângă sensul giratoriu de la Valea Ursului, pe DJ 248A, care duce de la Iaşi la Voineşti, pe partea dreaptă, spre Metro.
IAŞI. Terenul pentru viitorul Spital Regional de Urgenţă a fost predat către Ministerul Sănătăţii, de către Consiliul Local al comunei Miroslava, în urmă cu un an de zile.
De atunci, atât forurile medicale ieşene, cât şi autoritatea locală pe teritoriul căreia ar urma să se realizeze această investiţie strategică, nu au mai primit nici un răspuns din partea oficialilor ministerului.
„Noi am predat către Ministerul Sănătăţii cele 12 hectare de teren, şi probabil că acum analizează oportunitatea amplasării spitalului în acea zonă şi apoi vor veni la faţa locului. Nu am primit nici un răspuns până acum. Probabil că nici ei nu au finanţări. Deocamdată, terenul este al Ministerului Sănătăţii”, a declarat Dan Niţă, primarul comunei Miroslava.
Terenul pe care urmează să fie amplasat spitalul regional se află chiar lângă sensul giratoriu de la Valea Ursului, pe DJ 248A, care duce de la Iaşi la Voineşti, pe partea