Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Musical Mask”, la Balul Bobocilor organizat de Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 29 octombrie 2013 ·

În sala mare a Casei de Cultură a municipiului Rădăuţi, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe 25 octombrie, Balul Bobocilor, de această dată tema spectacolului fiind „Musical Mask”. La un astfel de eveniment cu tradiţie la „Eudoxiu Hurmuzachi”, elevii colegiului rădăuţean s-au străduit să aducă în faţa publicului, prin tematica inedită şi prestaţia lor ingenioasă, un spectacol de calitate. După cum a declarat profesorul Florin George Popovici, coordonator Imagine şi Promovare Instituţională la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, „în fiecare an spectacolul trebuie să fie mai bun decât precedentul, înscris parcă într-o spirală ascendentă fără sfârşit, chiar dacă asta înseamnă, pentru cei implicaţi, ore, zile, săptămâni de pregătiri obositoare, emoţii greu de stăpânit şi nervi îndelung încercaţi”.

Probe de dans, virtuozitate interpretativă, momente de stand up comedy

„Musical Mask” a oferit organizatorilor, elevi din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a, şansa de a prezenta audienţei, pe lângă desemnarea clasică a celor mai frumoşi, spontani şi talentaţi boboci, un spectacol de înaltă ţinută. Coregrafia a fost realizată de Carina Botezat şi Floriţa Brăescu.

Momentul de debut, pregătit cu multă măiestrie de organizatori, a reuşit să electrizeze atmosfera, producând aplauze frenetice din partea asistenţei. Fără semne sau avertismente pregătitoare, sala s-a adâncit brusc într-un întuneric dens, străpuns doar de lumina slabă a unor tuburi de neon violet. Cortina s-a deschis şi câţiva dansatori în costume fosforescente au „plutit” pur şi simplu pe acorduri de meditaţie şi ritmuri ale Extremului Orient, sfidând gravitaţia şi uimind spectatorii. Au urmat, într-o simfonie bine închegată, probe de dans şi virtuozitate interpretativă, momente savuroase de stand up comedy, teste aptitudinale succinte, dar

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum o ora
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 32 minute
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

STUDIU: Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai mare asupra sănătăţii femeilor decât a bărbaţilor

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pandemia de Covid-19 a avut un impact mai puternic asupra sănătăţii femeilor decât asupra bărbaţilor, a constatat un studiu realizat de Universitatea din Aberdeen (Scoţia, Marea Britanie), transmite

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 5 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 3 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 5 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 41 minute
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Vremea

București
acum

36°
dum.

20°/36°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°