Am primit rândurile inserate în acest areal electronic, cu puţine zile înainte ca, la 1 noiembrie, să se împlinească două decenii de existenţă a unei structuri înfiinţată cu entuziasm, pe când ministru al apărării naţionale era Ioan Mircea Paşcu. După 20 de ani, nu este clar dacă va fi vorba de o aniversare sau de un alt tip de ceremonie. De ce?

Dumitru Codiţă este unul dintre cetăţenii ploieşteni care au făcut ceva util pentru compatrioţii lor.

Trecerea timpului i-a permis o comparaţie necesară între ce a fost şi ce a ajuns o instituţie militară.

Inserarea aici a gândurilor sale este aidoma unui apel telefonic, în care cel care a sunat îşi explică amărăciunea, iar la celalalt capăt al firului nu este decât o linişte deplină.

În esenţă, nu este o pledoarie, nostalgică, după un trecut ce nu va mai fi nicicând viitor.

Ci expresia evaluării unor semeni după rezultate concrete, nu funcţii pasagere.

După cum sunt prezentate lucrurile, măcar un secretar de stat, din ministerul de resort, ar trebui să acţioneze pentru revitalizarea unei structuri care, dacă nu mai este azi utilă, de ce mai este finanţată?

Iată şi textul integral al colonelului, în rezervă, Dumitru Codiţă:

Aniversare sau comemorare? A fost odată o instituţie, lider în domeniul promovării dreptului internaţional umanitar în România, structură cu prim rol de responsabilitate in elaborarea si coordonarea promovării politicilor specifice în Armata României.

Se numea Centrul de Drept Internaţional Umanitar al Armatei (CDIUA) şi îşi avea sediul la Ploieşti. Era racordată la fluxul instituţional internaţional şi implicată consistent pe plan naţional, în demersurile de implementare a standardelor specifice în plan legislativ şi educativ.

Înfiinţată la 1 noiembrie 1993, în 2008 a aniversat cincisprezece ani de existenţă. În acest an ar fi trebuit