Dieta tradițională japoneză este modalitatea prin care oamenii din întreaga lume își pot menține greutatea la un nivel optim dar și tinerețea.
Principiile sunt foarte simple: trebuie să mănânci porții mici de alimente proaspete, de sezon, să mesteci încet mâncarea astfel încât să poți simți aroma alimentelor și să te saturi cu mai puțină mâncare. De asemenea, hrana pe care o consumi trebuie să aibă un aspect interesant, care să te atragă și să îți facă poftă de mâncare.
Produsele lactate și de panificație nu fac parte din planul de dietă japoneză. Când carnea de vită și de pui sunt incluse în meniu sunt considerate, mai degrabă, feluri secundare. Deserturile constau, în general, în fructe proaspete iar în cazul în care un desert este mai greu de digerat, este consumat în cantități mici.
Pentru poporul japonez, cea mai importantă și mare masă a zilei este micul dejun. Un mic dejun tradițional japonez include:
supă miso
1 cană orez alb
1 ou
benzi de alge Nori
ceai verde
Celelalte mese sunt mai mici, dar cu toate acestea, la fel de atrăgătoare.
Exemplu de meniu pentru masa de prânz:
pește teriyaki
orez
zarzavaturi asiatice
ceai verde
De obicei, la gustare, se consumă un măr (fuji).
Exemplu de meniu pentru cină:
pui
orez
supă miso
legume de mare cu tofu
O gustare seara târziu poate consta într-o mandarină.
Citeste mai mult pe fitness-nutritie.ro
Citeste si Alimentația în funcție de grupa sanguină