Ditamai cartea în cinci volume mi-a îndoit raftul bibliotecii. Cântărește vreo zece kilograme, se intitulează „Despre arta păpușarilor români” și a scris-o profesorul și actorul de la „Luceafărul” ieșean Toma Hogea. Aș spune că este o carte-eveniment, o apariție pe cât de necesară, pe atât de neașteptată. Are toate datele pentru a fi considerată prima și cea mai cuprinzătoare istorie a teatrului pentru copii din România; nici teatrele „mari” nu au o astfel de cercetare, căreia îi putem spune fără urmă de reținere, exhaustivă. O enormă cantitate de trudă este încorporată în cele 2.254 (!) de pagini ale cărții lui Hogea și acel „despre” al modestiei din titlu putea foarte bine să lipsească. După modelul „Arta prozatorilor români”, cartea se putea numi fie, simplu și cuprinzător, „Arta păpușarilor români”, fie „Istoria teatrului român de păpuși”.
De regulă, se scrie despre o anume instituție de spectacole sau alta (asta în cazul fericit în care se găsesc disponibilități de cercetare și „pălmași” care să se înhame; puține teatre au o istorie tipărită – nici Naționalul ieșean n-are). Toma Hogea ambiționează să realizeze nu monografia unei scene, ci a întregului spectru teatral păpușeresc național, înmănunchind interviuri, consemnări, portrete, dimpreună cu inventarierea meticuloasă a stagiunilor nu dintr-un singur „pol” al interesului local, ci de pe cuprinsul întregii țări, fiind acordată egală și doctă atenție fenomenului nu numai la „Luceafărul” ieșean, ci și scenelor similare din București, Oradea, Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Pitești, Tg. Mureș, Timișoara, Chișinău. Toate – dar absolut toate – „vârfurile” care au onorat producția acestor scene (actori, directori, regizori, scenografi, compozitori, până la sculptori de păpuși) își inventariază nu numai amintirile, ci tezaurizează, în această c
