Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât reprezintă taxele din preţul unui litru la benzină. Comparaţie între România şi Bulgaria

Publicat in Gandul, marți 29 octombrie 2013 ·

Anunţul premierului Victor Ponta referitor la posibilitatea introducerii unei anumite taxe pe preţul benzinei şi al motorinei, pentru suplimentarea fondurilor necesare construcţiei de infrastructură rutieră, aduce în discuţie structura preţului unui litru de benzină.

Ponderea accizelor şi TVA în preţul unui litru de benzină din România reprezintă aproximativ 48%, iar în Bulgaria 43%, reiese din calcule gândul pe baza datelor Comisiei Europene.

Concret, în România, preţul mediu la pompă al unui litru de benzină este compus din preţul materiei prime (care are o pondere de 38,35 %), la care se adaugă costurile companiei cu transportul, distribuţia şi vânzarea către consumatori (pondere de 13,5%), accize (28,8%) şi TVA (19,3 %).

În România, costul cu accizele în preţul unui litru de benzină este de 0,360 euro, la fel ca şi în Bulgaria (0,363 euro).

În Bulgaria, preţul unui litru de benzină este compus din preţul materiei prime (0,479 euro), plus costurile companiei cu transportul, distribuţia şi vânzarea către consumatori (0,248 euro), accize (0,363 euro) şi TVA (0,218 euro).

Ponderea accizelor în preţul unui litru de benzină este, în cazul României, între cele mai reduse, la nivelul UE.

Astfel, costul cu accizele în preţul unui litru de benzină în Uniunea Europeană variază între 0,747 euro în Olanda, 0,728 euro în Italia, şi 0,359 euro în Cipru, 0,363 euro în Bulgaria şi 0,360 în România.

În prezent, şoferii din România plătesc deja o taxă pentru utilizarea drumurilor publice - rovinieta. În septembrie autorităţile au anunţat că rovinieta va fi mai scumpă, astfel că pentru 12 luni şoferii vor plăti 32 de euro, inclusiv TVA, faţă de 28 de euro.

Gândul a scris că Guvernul a anunţat că „analizează” creşterea preţului carburanţilor cu aproximativ 50 de bani la fiecare litru, ca scenariu pentru a strânge sumele necesare p

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 22 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 40 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 40 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum o ora
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică. Burduja: Se intervine cu 241 de echipe

Adevarul acum 14 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri, în urma ședinței Comandamentului de iarnă, că aproape 30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică din cauza vremii nefavorabile, 241 de echipe de intervenție încercând s

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum o ora
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 17 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°