Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CCR va discuta sesizarea Avocatului Poporului privind Codul Insolvenței

Publicat in Puterea, marți 29 octombrie 2013 ·

Judecătorii CCR au programată astăzi analizarea obiecțiilor aduse de Anastasiu Crișu, Avocatul Poporului, Codului insolvenței.

CCR va discuta marți sesizarea Avocatului Poporului Anastasiu Crișu privind neconstituționalitatea unor articole din Codul insolvenței. Articolele avute în vedere sunt art. 81 alin. (3) și art. 348 din OUG 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Potrivit Avocatului Poporului, dispozițiile atacate contravin art. 1 alin. (5) și art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Art. 81 alin. (3): „În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală, în sensul Legii nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului.”

Art. 348: „(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 25 octombrie 2013. (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art. 183 - 203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia.”

Conform Avocatului Poporului, OUG 91/2013 include într-un singur act normativ legislație generală ce se aplică tuturor operatorilor economici, legislație specială care se aplică instituțiilor de credt și societăților de asigurare/ reasigurare, reglementarea insolvențe

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 3 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum 24 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

Marius Tucă Show începe miercuri, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Video Incendiu la o groapă de gunoi din Aninoasa. Fumul a ajuns până în Târgoviște

Adevarul acum 8 minute
Un incendiu a izbucnit marți, 24 iunie, la groapa de gunoi de la Aninoasa, judeţul Dâmboviţa și s-a extins pe un hectar. Fumul a ajuns până în municipiul Târgovişte, la câţiva kilometri de comuna Aninoasa.

Donald Trump pune din nou la îndoială clauza de apărare colectivă a NATO: „Există numeroase definiții ale Articolului 5”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat marți că există „numeroase definiții” pentru clauza de apărare colectivă din Tratatul NATO, comentarii care riscă să provoace o nouă alarmă în rândul aliaților care se reunesc la Haga, relatează Reuters.

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 3 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Putin a autorizat dezvoltarea unei aplicații de mesagerie de stat. Moscova vrea să înlocuiască WhatsApp și Telegram cu o platformă suverană

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat marţi o lege care autorizează dezvoltarea unei aplicaţii de mesagerie susţinută de stat, integrată cu serviciile guvernamentale, în cadrul eforturilor Moscovei de a reduce dependenţa de platformele străine pr

Partidul lui Marine Le Pen a refuzat o ofertă de sprijin din partea administraţiei Trump (surse Reuters)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O delegaţie a Departamentului de Stat al SUA s-a întâlnit la sfârşitul lunii mai cu oficiali de rang înalt din partidul francez Reuniunea Naţională (Rassemblement National, RN), dar oferta americanil

O adolescentă s-a spânzurat în județul Iași. Mama fetei spune că era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională

Adevarul acum o ora
O adolescentă dintr-o comună din Iaşi s-a spânzurat, marţi seară, mama acesteia susţinând că fata era stresată din cauza examenului de Evaluare Naţională.

Csaba Asztalos, președintele CNCD, numit judecător al Curții Constituționale de către Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 7 ore
Camera Deputaților l-a numit, marți, 24 iunie 2025, pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR). Asztalos a fost propus pentru aceast

Vremea

București
acum

30°
mar.

17°/36°
mie.

17°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mar.

17°/28°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

27°
mar.

18°/34°
mie.

16°/28°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/30°
mie.

16°/31°
joi

20°/30°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
mar.

16°/33°
mie.

16°/37°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°