Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reprezentări grafice care au schimbat LUMEA GALERIE FOTO

Publicat in Romania TV, marți 29 octombrie 2013 ·

Reprezentările grafice ne ajută să înţelegem mai bine ceea ce teoriile explică în cuvinte. Documentaristul englez Scott Christianson a studiat asemenea reprezentări constând fie în scheme, fie în hărţi sau desene, aducând astfel un adevărat omagiu celor care au schimbat viziunea asupra lumii prin aceste documente preţioase.

Fotografii, imagini video, infografii şi câte şi mai câte vin să ne explice ceea ce cuvintele ne fac să înţelegem mai anevoios teoriile. La capătul unei munci titanice, documentaristul englez Scott Christianson a publicat o carte de excepţie cu aceste reprezentări care au schimbat istoria şi, odată cu ea, lumea.

Iată o selecţie de reprezentări celebre care i-au permis omului să vadă şi să înţeleagă totodată mai bine mediul în care trăieşte şi conceptele complexe ale vremurilor sale.

Piatra din Rosetta

Este un bloc de granit negru pe care au fost scrise nişte texte antice în cinstea faraonului Ptolemeu al V-lea, datată 27 martie 196 î.dHr şi a fost descoperită în 1799 de către soldaţii locotenentului francez Bouchard, scrie atlantico.com.

Descoperirea acestei pietre-document este de o importanţă capitală, deoarece trei texte identice scrise pe aceasta în demotică (scrierea egiptenilor înainte de limba coptă), a fost folosită la descifrarea hieroglifelor. Demotica a înlocuit vechea scriere "hieratică", fiind o formă mai cursivă și mai simplificată a acesteia. Piatra este expusă la British Museum, din 1802.

Harta lumii după Ptolemeu

Viziunea asupra lumii a astronomului grec Ptolemeu a fost reprodusă pe o hartă imprimată în secolul al XV-lea.

Este o viziune limitată, centrată pe bazinul mediteranean, din care lipsesc însă o parte din Africa, Estul Asiei şi America.

Bărbatul din Vitruve

Este un desen realizat de celebrul artist, filosof şi om de ştiinţă italian Leonardo Da Vinci

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 3 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 32 minute
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Toboşarul trupei VUNK, Nicu Sârghea, a murit la vârsta de 48 de ani / Trupa anunţă amânarea lansării piesei “Te-am sunat din greşeală” – FOTO / VIDEO

News.ro acum 27 minute
Toboşarul trupei VUNK, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani, anunţul fiind făcut de colegii de trupă pe pagina oficială de Facebook. De asemenea, VUNK anunţă amânarea lansării piesei “Te-am sunat din greşeală”, programată pentru vineri

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 3 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum o ora
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 27 minute
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum 2 ore
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 5 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°