TIMIȘOARA. Locatarii străzii Văcărescu și clienții Pieței Iosefin mai au de așteptat câteva săptămâni bune până să meargă pe asfalt. În momentul de față, în zonă circulația auto și pietonală se desfășoară prin mijlocul șantierului.
Lucrările de reamenajare a străzii Văcărescu, pe tronsonul cuprins între bd. Regele Carol I și splaiul Tudor Vladimirescu au demarat la începutul lunii iunie și ar fi trebuit să fie gata în jumătate de an, însă acest termen nu va fi respectat.
De câteva săptămâni bune s-a lucrat zi-lumină cu o concentrare de forțe serioasă așa că pot spune că întârzierile s-au recuperat. Ce nu se pot recupera însă sunt întârzierile cu lucrările care nu au fost prevăzute: intervenții la gaz, intervenții la alte utilități din zonă care nu au mai depins de firma care execută lucrările. Ce ne dorim foarte mult este ca până la venirea zăpezii să se poată circula, trotuarele să fie circulabile. Ce a fost acolo a fost chiar spectaculos, nici după bombardament nu ar fi arătat așa, au fost intervenții la rețelele de apă caldă, apă rece, ape pluviale, apoicablajele telefonice, fibra optică, tot este în subteran acolo și, evident, a fost răscolită strada. Termenul de finalizare ar fi fost luna decembrie și am cerut o prelungire (n.r. – la finanțator) până în luna aprilie, având în vedere că peste iarnă nu se poate lucra, a spus, marți, primarul Timișoarei, Nicolae Robu.
Edilul-șef a mai precizat că va ajunge la o înțelegere cu reprezentanții ELBA pentru ca strada Iancu Văcărescu să fie prelungită.
Investiția costă 8,2 milioane de lei, din care 6,6 milioane de lei sunt bani europeni nerambursabili. Restul banilor reprezintă contribuția Primăriei Timișoara.
Citește și Clienții și comercianții din Piața Iosefin, înglodați în noroi. Vezi ce acuze aduce Primăriei consilierul Sandu Ștefan
TIMIȘOARA. Locatarii străzii Văcărescu