Câteva meciuri foarte interesante în optimi: Gaz Metan - Astra, Vaslui - Botoşani şi Rapid - Petrolul
În următoarele trei zile sunt programate meciurile din optimile de finală ale Cupei României la fotbal, confruntări care vor fi tranşate într-o unică manşă pe terenul echipei trase la sorţi ca gazdă, la nevoie cu prelungiri, lovituri de departajare, tot tacâmul. Toate cele patru echipe româneşti care ne-au reprezentat sau ne reprezintă în Cupele Europene sunt angrenate în competiţie şi nu ne îndoim că doresc să mai adauge un trofeu în panoplie, mai ales Astra şi Pandurii care nu au încă o vitrină cu astfel de trofee. Sunt, însă, şi cluburi cu şanse mici de reprezentare prin campionat în ediţia viitoare a Ligii Europa, dar văd competiţia K.O. ca o cale mai scurtă de ajungere acolo. Este, în primul rând cazul lui Dinamo, care are şanse mari de a accede în sferturi în faţa echipei Chindia Târgovişte din Liga a III-a, dar ambiţii sunt şi la Vaslui, şi la Galaţi şi chiar şi în Giuleşti, chiar dacă echipa lui Viorel Moldovan se chinuie cu Unirea Slobozia prin liga secundă. Numai că Rapid întâlneşte Petrolul pe stadionul Giuleşti şi nu are prima şansă, cu toată susţinerea pe care fotbaliştii vişinii o vor avea din tribune. S-a spus că Rapid - Petrolul este derbiul optimilor, dar dacă ne uităm la programul de mai jos găsim dueluri mai interesante precum Gaz Metan - Astra sau chiar derbiul moldovean de la Vaslui. Şi merită o privire şi revelaţia de până acum a Cupei, renăscuta Ripensia din Liga a V-a, care primeşte în ospeţie o ceată de "panduri" furioşi. Oare de unde va răsări iepuraşul cu surprize?
Programul meciurilor
Marţi:Ripensia Timişoara - Pandurii Târgu Jiu (Digi Sport, ora 16:00), FC Vaslui - FC Botoşani (DigiSport, ora 18:30), Gaz Metan - Astra Giurgiu (Sport.ro, ora 20:30).
Miercuri:FC Braşov - Viito