Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful de la Crimă Organizată Constanţa, Aurelian Pavel, retrogradat din funcţie

Publicat in Romania Libera, marți 29 octombrie 2013 ·

Şeful Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului judeţean de Poliţie Constanţa, comisarul-şef Aurelian Pavel a fost retrogradat din funcţie pentru deficienţe în activitate. Pavel a fost implicat în scandalul ”listei pentru şefi”.

”În urma finalizării cercetărilor efectuate de Consiliul Superior de Disciplină constituit la nivelul IGPR faţă de şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, precum şi faţă de şeful Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa a fost propusă şi aprobată de inspectorul general al Poliţiei Române, următoarea sancţiune disciplinară:

- “trecere într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut”, în conformitate cu prevederile Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului şi ale Ordinului ministrului nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI, pentru deficienţe în activitate, identificate în urma controlului efectuat de către Corpul de Control al ministrului şi Direcţia Control Intern din IGPR”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române, remis RL.

Corpul de Control al ministrului de Interne a verificat, în cursul lunii iulie, mai mulţi şefi din Poliţia Română, după ce numele lor au apărut pe o listă publicată în presă pe care erau trecute cadouri pe care aceştia ar fi trebuit să le primească.

Citeşte şi: Parchetul, sesizat de MAI cu privire la şpaga pentru mai mulţi şefi din IGPR

În urma verificărilor s-a stabilit că lista respectivă a fost întocmită de şeful Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate, comisarul-şef Aurelian Pavel, în decembrie 2009, iar având în vedere faptul că, de atunci, au trecut mai bine de trei ani şi jumătate, nu s-a mai putut dovedi dacă peştele şi băuturile alcoolice au mai fost trimise la Bucureşti

„Având în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu şi-a depus candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 26 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi-a depus, sâmbătă după-amiază, candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC). ”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (B

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 57 minute
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 47 minute
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum 18 minute
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 2 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°