Participanții la prima reuniune a proiectului “O picătură de apă, o picătură de speranță” au fost impresionați de școala gazdă.
La Colegiul Tehnic “Miron Costin” a avut loc luni, 28 octombrie, festivitatea de închidere a reuniunii proiectului “O picătură de apă, o picătură de speranță”. Oaspeții elevilor și profesorilor de la “Miron Costin”, profesori și elevi din Lituania, Grecia, Italia și Turcia au fost invitați la o cină festivă, prilej cu care au făcut cunoștință și cu câteva dintre tradițiile românești, de la cele gastronomice la dansurile populare. Participanții au fost primiți cu pâine și sare, apoi, înainte ca fiecare delegație să-și prezinte impresiile despre șederea în România, atmosfera a fost încălzită de un moment artistic prezentat de grupul de dansuri “Amiciția”, condus de coregraful Mihai Păduraru și învățătoarea Aurica Țura.
Tinerii dansatori au făcut un scurt tur al Europei, prin muzică și dans, fiind răsplătiți de asistență cu ropote de aplauze. “Ne aflăm la momentul bilanțului primei etape din proiectul “O picătură de apă, o picătură de speranță”. Au fost trei zile dense, cu întâlniri de lucru, vizite la obiective, parcurgerea etapelor din proiect, în cadrul cărora au fost atinse toate obiectivele propuse. Chiar dacă timpul petrecut la noi a fost scurt, oaspeții au avut timp să viziteze școala, să ne vadă baza materială, mai ales că două dintre școlile partenere pregătesc, ca și noi, elevi pentru profilul turism. Toți ne-au felicitat pentru modul în care se prezintă școala noastră”, a spus Nelia Lorica Havrici, director al Colegiului Tehnic “Miron Costin”.
“M-a impresionat faptul că sunt foarte multe materiale care te ajută la studiu și curățenia din școală. La noi, clasele și holurile nu arată așa, pereții, de exemplu, sunt plini de picturi ale elevilor, de inscripții. Cred că în România școala este mai serioasă decât î