Cândva un castel simbol al casei de Brukenthal, Palatul de la Sâmbăta de Jos stă azi să se prăbuşească. Acoperit cu prelate de protecţie care îl ţin ascuns de ochii celor care şi-ar dori să îl viziteze, edificiul, monument de categoria A, se prăbuşeşte puţin câte puţin. Acum, Direcţia Judeţeană de Cultură Braşov a început un proces de evaluarea a stării în care se află monumentul, ţinând cont că o parte deja s-a prăbuşit. „Castelul a fost abandonat de mai mulţi ani şi din cauza apei care s-a infiltrat, ţinând cont că acoperişul s-a degradat, corpul central s-a prăbuşit. Am prezentat un raport Ministerului Culturii cu soluţii în vederea protejării acestui monument istoric. Soluţiile dirijate de către noi şi specialist a fost de a acoperi acest monument mai ales în zona în care este avariat cu prelate de protecţie”, a precizat Gheorghe Mitran, şeful Direcţiei de Cultură.
Restaurarea rămâne la stadiul de proiect
Ministerul Culturii a iniţiat unele demersuri pentru a prelua acest imobil de la Regia Naţională Romsilva, care îl administrează din 2002, şi a-i reda farmecul de odinioară, însă şi Consiliul Judeţean Braşov vrea să depună un proiect pe fonduri europene în vederea restaurării Castelului.
Cândva un castel simbol al casei de Brukenthal, Palatul de la Sâmbăta de Jos stă azi să se prăbuşească. Acoperit cu prelate de protecţie care îl ţin ascuns de ochii celor care şi-ar dori să îl viziteze, edificiul, monument de categoria A, se prăbuşeşte puţin câte puţin. Acum, Direcţia Judeţeană de Cultură Braşov a început un proces de evaluarea a stării în care se află monumentul, ţinând cont că o parte deja s-a prăbuşit. „Castelul a fost abandonat de mai mulţi ani şi din cauza apei care s-a infiltrat, ţinând cont că acoperişul s-a degradat, corpul central s-a prăbuşit. Am prezentat un raport Ministerului Culturii cu soluţii în vederea protejării acestui monu