Preot loan ŞTEFĂNESCU

Trăim într-un veac destul de alert. Oamenilor nu le mai ajunge timpul pentru câte ar vrea să facă. Aleargă, pun la cale afaceri, construiesc şi petrec, dar toate acestea nu le mai aduc satisfacţie. De ce? Pentru că în toată suferinţa lor fac abstracţie de Dumnezeu, nu se mai roagă Lui. Din păcate, cei mai mulţi suntem tributari aşa numitei “ativităţi exterioare”. Uităm ce-i zice Dumnezeu lui David: “De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cei ce o păzesc” (Ps. 126,1).

Din nefericire sunt foarte mulţi oameni care, în această societate de consum, judecă mai mult după aparenţe şi lucrează ca şi cum izbânda unei acţiuni ar atârna în primul rând de ingenioasa lor activitate. Chiar dacă nu neagă existenţa lui Dumnezeu, fac abstracţie de El, crezând că pe pământ totul atârnă doar de noi.

Aşa se explică faptul că mulţi dintre noi şi-au stricat viaţa şi au devenit, din oameni, neoameni. Nu e vinovat Dumnezeu pentru asta!

Dumnezeu nu numai că ne-a creat buni, dar ne şi preţuieşte. El ne preţuieşte cu atât mai mult cu cât noi îl iubim sincer pe El şi-n această viaţă punem în valoare darurile cu care ne-a înzestrat pe fiecare în parte, potrivit preaştiinţei Sale.

Deci, orice om şi orice problemă legată de binele real al vieţii omului este ascultată de Dumnezeu şi împlinită de El în colaborare cu voinţa omului, pentru că Dumnezeu este iubire. Sunt atâtea dovezi ale prezenţei Lui în lume, că totul, absolut totul, se mişcă şi se împlineşte potrivit atotprezenţei şi atotpurtării Sale de grijă.

Când crezi cu adevărat în Dumnezeu, atunci înlături orice îndoială. Accept credinţa în Dumnezeu fără nicio rezervă şi o mărturisesc cu convingere: “Cred întru Unul Dumnezeu…”, deşi în această viaţă mă confrunt cu moartea, cu suferinţa, cu nedreptăţile, cu crimele