Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mafia Cărnii. Procurorul şef, protectorul REŢELEI alături de senatorul PSD Nicolae Bădălău, arestat alături de fiu.Vezi de ce

Publicat in Romania Libera, marți 29 octombrie 2013 ·

Procurorul şef Angela Nicolae de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost arestată, alături de fiul ei, Daniel, pentru 29 de zile în dosarul de evaziune fiscală denumită generic "Mafia Cărnii", destructurată de DNA.

Motivele arestării: pericolul social pe care îl reprezintă procurorul deoarece s-a folosit de funcţia sa pentru a proteja învinuiţi din dosare penale la colegii de la Parchetele inferioare funcţiei sale. Probele sunt elocvente: interceptări ale convorbirilor telefonice şi sms-urilor din care rezultă atât solicitarea banilor cât şi intervenţiile la colegi procurori. Procurorul şi-a folosit fiul ca vehicul al solicitării şi primirii banilor. Protejatul principal al procurorului a fost RAMI GHAZIRI (reţinut preventiv), patronul societăţii producătoare de carne "Crevedia".

Dacă procurorul Angela Nicolae ar fi fost cercetat în libertate, încrederea în Justiţie ar fi fost afectată.

Alături de cei doi au mai fost reţinuţi 27 de învinuiţi în privinţa cărora instanţele încă deliberează dacă le eliberează mandate de arestare.

Procurorul Angela Nicolae nu este singurul protector la "Mafiei cărnii". Din documentele procurorilor rezultă ca senatorul PSD Nicolae Bădălău l-a protejat şi l-a ajutat pe capul reţelei, libanezul El Khouri Elias, patronul unui lant de firme de comerţ cu produse din carne, între care şi Avicola Mihăileşti-Giurgiu. Şi Elias, ca şi asociaţii săi Moubarak Mahmoud Sleiman şi Masri Mohamed Mahmoud au fost reţinuţi de DNA.

Lista completă a reţinuţilor este: MOUBARAK MAHMOUD SLEIMAN, MASRI MOHAMED MAHMOUD,BURLACU ANTONIO LAURENŢIU, LUNGU RĂZVAN ADRIAN, CORBU VASILE, RĂDULESCU GEORGIAN, NEAGU GEORGETA, SORA CAMELIA, GHERBEZAN PETRA, DĂNILĂ FLORIN, ABDUL MOUSIM AL ZAID, MARDARE ANDREI VIOREL, ŞTEFAN SORIN CRISTIAN, ILIE TRAIAN, ZAYED HUSEIN, ALI A. ALI, EL KHOURY ELIAS, ATEF EL SAID ABD EL AZI

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două trenuri s-au ciocnit în Egipt. Cel puţin doi oameni au murit şi 29 au fost răniţi - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin două persoane au murit şi alte 29 au fost rănite în urma coliziunii a două trenuri de pasageri în oraşul Zagazig, guvernoratul Sharkia, la nord-est de Cairo, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Egipt, potrivit Reuters. Răniţii au fo

România avansează dramatic în Cupa Davis! Cezar Crețu a câștigat meciul decisiv împotriva Chinei

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cezar Crețu (23 de ani, 292 ATP) s-a impus în fața chinezului Rigele Te (26 de ani, 636 ATP), scor 3-6, 6-3, 6-3, în barajul pentru Grupa Mondială II a Cupei Davis. În urma acestui rezultat, România a trecut de China cu scorul de 3-2.

Cutremur sâmbătă seară în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 14 Septembrie 2024, la ora 18:06:49 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 114.3 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor ora

Și-a agresat sexual fiica vitregă. Cum au fost descoperite faptele bărbatului ajuns în arest

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 35 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv, fiind inculpat pentru agresiune sexuală. Victima este fiica vitregă a suspectului, care are 14 ani. Faptele au avut loc săptămâna aceasta, la locuinţa bărbatului şi a f

Dorinel Munteanu, nemilos la finalul meciului dintre Buzău și Galați: „Nu suntem la balet! Nu pot să cred”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Dorinel Munteanu, 56 ani, tehnicianul Oțelului, a identificat cele mai importante probleme ale echipei sale, eminamente în zona ofensivă și la finalizare, acuzând și o conspirație a arbitrajului împotriva echipei sale, legându-se în special de elimi

Ajutoare de urgență pentru locuitorii din județul Galați afectați de inundații! Ce a dispus Comitetul Național pentru Situații de Urgență

Ziua Constanta acum 2 ore
Urmare a fenomenelor hidrometeorologice produse în județul Galați, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat HCNSU nr. 24, prin care se propune Guvernului României scoaterea de la rezervele de stat a unor construcții ușoare din element

Un procuror italian cere o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru Salvini, acuzat de răpire după ce a împiedicat migranţi să debarce în Italia

News.ro acum o ora
Un procuror italian a cerut, sâmbătă, unui judecător să îl condamne pe liderul partidului de dreapta Lega, Matteo Salvini, la şase ani de închisoare pentru decizia sa din 2019 de a împiedica peste 100 de migranţi să debarce în ţară, relatează Reuter

Mircea Fechet, ministrul Mediului: Este clar că inundaţiile nu pot fi evitate complet, dar putem face mult mai mult pentru a limita pagubele şi a eficientiza intervenţiile în astfel de situaţii

News.ro acum 2 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, declară după vizita de lucru efectuată în Galaţi, judeţul cel mai grav afectat de inundaţii, că este clar că inundaţiile nu pot fi evitate complet, dar se poate face mult mai mult pentru a se limita pagubele şi a e

Procurorii italieni cer șase ani de închisoare pentru vicepremierul de extremă dreapta Matteo Salvini, acuzat de răpire, după ce a împiedicat debarcarea unor migranți în 2019

HotNews acum o ora
Procuratura italiană a cerut, sâmbătă, o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru liderul partidului de extrema-dreaptă Lega, Matteo Salvini, pentru decizia sa din 2019 de a împiedica peste 100 de migranţi să debarce în ţară, relatează Reuters. Act

Celulă de criză la Ministerul Sănătăţii în urma inundaţiilor

News.ro acum 9 ore
O celulă de criză a fost înfiinţată la nivelul Ministerului Sănătăţii în urma inundaţiilor grave produse în judeţele Galaţi şi Vaslui. Autorităţile se preocupă pentru a veni în sprijinul oamenilor afectaţi de ploile abundente, urmând să asigure vacc

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/21°
lun.

12°/20°
mar.

13°/25°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/26°
dum.

14°/24°
lun.

15°/19°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/27°
dum.

16°/21°
lun.

13°/21°
mar.

14°/23°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/18°
lun.

8°/11°
mar.

7°/21°
Timisoara
acum

11°
sâm.

9°/12°
dum.

10°/11°
lun.

10°/13°
mar.

9°/22°