Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă comisie de verificare a Termica, demers politicianist

Publicat in Crai Nou, marți 29 octombrie 2013 ·

> „Se politizează prea mult, în condiţiile în care noi trebuie să căutăm soluţii pentru a putea da căldură la populaţie” declară primarul Ion Lungu

Înfiinţarea unei comisii de analizare a activităţii societăţii comerciale în insolvenţă Termica este binevenită, a declarat primarul municipiului Suceava. Ion Lungu precizează, însă, că această nouă iniţiativă vine în condiţiile în care încă trei asemenea comisii au întocmit asemenea rapoarte, iar edilul-şef le-a şi avizat. „Orice comisie de analizare a activităţii Termica este binevenită. Însă, din start, pot să o spun: acestea sunt acţiuni politice” precizează şeful municipalităţii.

Lungu crede că este normal ca deliberativul local să funcţioneze şi să poarte amprentă politică, dar opinează că se face prea mult politică, din moment ce Termica a avut director general, consiliu de administraţie, precum şi adunare generală a acţionarilor. „Nu fug de răspundere şi o spun cu toată tăria, nu am fost director şi n-am semnat eu hârtiile la Termica, o societate la care este o problemă de sistem. Însă părerea mea este că se politizează prea mult, în condiţiile în care noi trebuie să căutăm soluţii pentru a putea da căldură la populaţie” a precizat primarul Sucevei.

Reamintim că preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Bălan, a cerut constituirea unei comisii care să răspundă la mai multe întrebări care preocupă toate partidele reprezentate în deliberativul local, cu atât mai mult cu cât în ultima vreme, în spaţiul public, liderii celor mai importante formaţiuni politice îşi aduc acuzaţii reciproce privind matrapazlâcurile de la Termica.

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nigeria: Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unor atacuri comise de femei kamikaze

News.ro acum o ora
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi 30 rănite, sâmbătă, în atacuri comise de presupuse femei kamikaze în statul Borno, în nord-estul Nigeriei, a declarat directorul general al agenţiei locale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, citat de Reute

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, chemate la urne pentru a alege noua Adrunare Naţională

News.ro acum o ora
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, re

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 6 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 11 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 11 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 9 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 11 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 12 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a reiterat apelul său către aliaţi de a furniza Ucrainei mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi o apărare aeriană consolidată pentru a opri ceea ce el a declarat a fi atacuri zilnice. Procurorul general al Ucraine

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum 12 ore
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

Vremea

București
acum

23°
dum.

22°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

23°
dum.

21°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

23°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°