Premierul Victor Ponta a reafirmat, marţi, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său Recep Tayyip Erdogan, parteneriatul strategic dintre România şi Turcia în domeniile politic, militar şi economic şi a subliniat susţinerea constantă şi hotărâtă pe care ţara noastră o acordă Guvernului de la Ankara în ceea ce priveşte parcursul de integrare în UE.
"Vreau să reafirm faptul că relaţiile dintre cele două ţări reprezintă pentru România un parteneriat cu totul şi cu totul special, un parteneriat strategic, un parteneriat politic. Avem coordonare şi consultare pe principalele teme de politică externă, un parteneriat militar în cadrul NATO şi un parteneriat economic extrem de important", a declarat premierul Victor Ponta.
Primul ministru a adăugat că în planul relaţiilor economice proiectele pe care cele două Guverne le-au discutat şi continuă să le discute privesc zona energiei, a transporturilor şi a agriculturii, dar şi a celorlalte domenii de dezvoltare economică. Primul-ministru român a vorbit totodată despre discuţiile purtate în cadrul vizitei sale la Ankara, în urmă cu o lună şi jumătate, despre "un sistem mult, mult îmbunătăţit de acordare a vizelor de afaceri".
CITEŞTE ŞI: Victor Ponta, la Istanbul: Tunelul Marmaray este o realizare istorică ce leagă Europa de Asia VIDEO
"Împreună, cele două Guverne, ministerele de Externe, vor avea grijă ca acest sistem de vize să fie implementat şi să asigure accesul cât mai facil al oamenilor de afaceri în primul rând, dar şi al tuturor cetăţenilor celor două ţări", a spus Ponta.
Premierul român a subliniat, totodată, susţinerea constantă şi hotărâtă pe care România în toate forurile europene o acordă relaţiei cu Turcia.
"M-am bucurat ca la reuniunea din 22 octombrie să sprijinim deschiderea negocierilor privind capitolul de politică regională. Politică regională pentru Turcia înseamnă