În vreme ce pentru liberali cota unică este probabil una dintre puţinele promisiuni date propriului electorat pe care şi-au respectat-o, pentru social-democraţi ea poate fi o ţintă încărcată de semnificaţii populiste, lesne de spulberat.

Spulberarea cotei unice este noua ame­ninţare care pluteşte, undeva, în aerul ra­refiat al economiei noastre de piaţă. Ana­liştii economici şi presa contemplă în aces­te zile perspectiva creşterii impozitului pe profitul fir­melor şi pe veniturile ro­mânilor de la 16%, cât este în prezent, la 22%, în­ce­pând de anul viitor. Schim­barea, dacă s-ar petrece, ar veni însoţită de o re­du­cere minoră, cu numai 2%, a cotei taxei pe valoarea adăugată (TVA).

Autorităţile au transmis me­saje confuze, consolidând ceea ce eco­nomistul şef al ING Bank România, Vlad Muscalu, numeşte „un climat fiscal ne­clar“. Există însă şi unele certitudini: nu avem până la această oră un proiect al bu­getului de stat pentru anul viitor şi, mai îngrijorător, în primele nouă luni în­ca­să­rile statului s-au situat sub aşteptări. Po­liticienii au veştejit zvonul potrivit căruia s-ar pregăti o majorare de taxe, însă au admis că Ministerul Finanţelor studiază de zor mai multe scenarii capabile să ma­joreze încasările bugetului statului. Să ne reamintim că 2014 este un an electoral.

Tocmai în această chestiune a filosofiei fis­cale diferite s-ar putea ascunde chiar sâm­burele discordiei fatale între aliaţii vre­mel­nic la putere astăzi. În vreme ce pentru li­berali cota unică este probabil una dintre puţinele promisiuni date propriului elec­torat pe care şi-au respectat-o, pentru so­cial-democraţi ea poate fi o ţintă încărcată de semnificaţii populiste, lesne de spul­be­rat.

Filosofia fiscală a stângii pre­supune aşezarea im­po­zitelor în cascadă, cu iluzia că cei mai bogaţi vor fi storşi mai mult, în vreme ce săracii vor fi păsuiţi. Iat