Deputatul independent Remus Cernea i-a oferit astăzi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, un tricou cu Pink Floyd pe care să-l poarte în plen. Deși nu a ezitat să pozeze alături de Roger Waters cu prilejul venirii acestuia la București, Zgonea nu a fost încântat de cadou. Sursa: LIBERTATEA
Deputatul independent Remus Cernea a făcut acest demers în contextul în care Zgonea vrea să introducă un cod de conduită al deputaților, care să reglementeze inclusiv ținuta vestimentară a aleșilor.
"Sunt împotriva fumatului, dar am adus o pipă păcii, un tricou cu Pink Floyd, ştiu că domnul Zgonea a fost încântat când l-a întâlnit pe Roger Waters cu prilejul concertului 'The wall' de acum două luni. I-am adus un tricou nou-nouţ, sper să-l poarte cu bucurie şi cu mândrie, să asculte albumele Pink Floyd, cred că este loc pentru un tricou şi în Parlamentul României, cred că un astfel de tricou nu este nici indecent şi nu afectează sub nicio formă conduita unui parlamentar, dimpotrivă, cred că în ziua în care preşedintele Camerei Deputaţilor sau preşedintele Senatului va purta în plen un tricou cu Pink Floyd va fi un mare pas înainte pentru democraţia din România", a spus Cernea, conform Agerpres. Valeriu Zgonea: De trei luni mă gândesc să le schimb uniformele femeilor de serviciu
El l-a aşteptat pe Zgonea la intrarea în sala de ședințe şi i-a oferit cadoul. Zgonea, care ia foarte în serios proiectul codului de conduită și care a admis că s-a gândit timp de trei luni la cum ar trebui să arate uniformele femeilor de serviciu, n-a gustat gluma. "Eu am primul album al lui Pink Floyd, când o să-l cumperi şi tu atunci ...", i-a replicat el lui Cernea, lăsându-l cu tricoul în brațe.
Remus Cernea a precizat că va lăsa tricoul la biroul președintelui Camerei, căruia i-a recomnadat mai multă relaxare. "Este foarte importantă şi atitudinea unui poli