Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de eficient e scutul antirachetă de la Deveselu. Frank Rose: „Coreea de Nord şi Iran au sute de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune care pot atinge aliaţi ai SUA”

Publicat in Gandul, marți 29 octombrie 2013 ·

Negociatorul principal al Acordului dintre SUA şi România privind sistemul de apărare antirachetă care va fi amplasat la Deveselu până în 2015, Frank Rose, a explicat că, în ciuda unor eşecuri înregistrate la testele efectuate cu interceptorii SM-3 IB, sistemul Aegis de la Deveselu va funcţiona eficient. Până acum, procentajul de succes al acestui sistem antirachetă la teste a fost de 82%: 28 din 34 de interceptări de rachete balistice au fost reuşite. Rose a mai vorbit despre evoluţia ameninţărilor balistice din Coreea de Nord şi Iran, despre cum se leagă sistemul antirachetă dezvoltat de Polonia, în paralel cu cel al NATO, şi a reiterat poziţia SUA faţă de Rusia pe acest subiect: suntem deschişi la cooperare, dar nu vor fi acceptate limitări de niciun fel ale apărării antirachetă.

„În ultimele luni au avut loc trei teste de interceptare reuşite în Pacific. Suntem în grafic să avem baza funcţională din 2015. Asta va îmbunătăţi capacitatea de a proteja flancul sudic al NATO de rachete cu rază mică şi medie de acţiune, din Orientul Mijlociu.Mi-aş dori ca toate ţările să fie ca România, chiar este un model de cum se fac lucrurile şi cum se lucrează cu un aliat puternic şi dedicat”, a declarat Frank Rose, adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru politică de apărare şi spaţială, în cadrul unei întâlniri cu presa, de la Ambasada SUA.

În ultima vreme, au apărut voci care contestă eficacitatea sistemului Aegis, dezvoltat de SUA în cadrul NATO, în programul de Abordarea Europeană Adaptivă în Etape (EPAA). Frank Rose recunoaşte că au existat probleme cu interceptorii folosiţi de SUA în Alaska şi California, însă spune că testele cu interceptorii similari celor care vor fi amplasaţi la Deveselu au o rată de succes bună la teste.

„Am avut nişte probleme cu interceptorii din Alaska şi din California, îndreptaţi împotriva rachetelor cu ra

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum o ora
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°