Guvernul le pregăteşte românilor noi taxe. Proprietarii construcţiilor care nu fac parte din categoria clădirilor, precum parcările şi piscinele, vor fi obligaţi să achite anul viitor un impozit, extinderea bazei de impunere fiind convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional. Impozitul va fi perceput atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice care deţin astfel de proprietăţi.
Noul impozit va fi aplicat doar acelor persoane sau firme care deţin în proprietate astfel de construcţii, nu şi persoanelor fizice care achită anual o taxă primăriei pentru folosirea unui loc de parcare, informează Mediafax.
Reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice nu au putut fi contactaţi să comenteze aceste informaţii.
Ideea impozitării piscinelor a fost avansată de către reprezentanţii Guvernului încă din toamna anului trecut, când Liviu Voinea, atunci secretar de stat în Ministerul de Finanţe, în prezent ministru-delegat pentru Buget, spunea că se urmăreşte o reformă a impozitării proprietăţii, care are în vedere extinderea bazei de taxare prin eliminarea excepţiilor şi un accent mai puternic pe principiu solidarităţii, ceea ce înseamnă că proprietăţile multiple vor fi impozitate şi mai mult decât până în prezent. El a prezentat atunci piscinele din proprietăţile individuale ca exemplu de exceptare de la impozitare.
În urmă cu câteva zile, ministrul Voinea afirma că Guvernul ia în calcul eliminarea excepţiilor de taxare a unor categorii de venituri, pentru a umple golul care există "în scenariul de bază" pentru bugetul pe anul viitor între venituri şi cheltuieli, dar a evitat să precizeze măsurile concrete avute în vedere.
Guvernul le pregăteşte românilor noi taxe. Proprietarii construcţiilor care nu fac parte din categoria clădirilor, precum parcările şi piscinele, vor fi obligaţi să achite anul viitor un impozit, extinderea bazei de impunere