> Unicom Holding, creditor majoritar la Termica în insolvenţă, cere întreruperea imediată a activităţii de furnizare agent termic către populaţie
Societatea comercială Termica Suceava va renunţa la serviciul de transport şi distribuţie a agentului termic cel târziu până pe 9 noiembrie, dată care, de altfel, coincide cu darea în folosinţă a primelor capacităţi ale noii centrale în cogenerare de înaltă eficienţă a Bioenergy Suceava. „Raportat la situaţia actuală a societăţii comerciale Termica, care generează pierderi continue, încălcându-se, astfel, principiul acoperirii pasivului aflat în insolvenţă, cât şi cel al maximizării averii debitorului, dar şi având în vedere termenul limită până la care noua centrală trebuie să producă energie termică pentru municipiul Suceava, vă informăm că Termica poate asigura prestarea activităţilor de producere, transport şi distribuţie şi furnizare a agentului termic cel mult până la data de 9 noiembrie 2013” se arată într-o adresă trimisă conduceri administraţiei locale sucevene. Responsabilii Termica avertizează că, în scopul predării – primirii bunurilor care
fac obiectul Contractului de concesionare nr. 33.698/1999, modificat prin acte adiţionale în 2002 şi 2006, trebuie înfiinţată o comisie din care să facă parte reprezentanţi ai compartimentelor de specialitate ale executivului local, precum şi cei ai firmei de termoficare din Lunca Sucevei. Pe de altă parte, Termica atenţionează că, potrivit prevederilor contractului de concesionare, „la data încetării contractului, din orice motiv, personalul aferent activităţi de transport şi distribuţie energie termică va fi preluat integral şi necondiţionat de către concendent”.
Important de menţionat este, de asemenea, că Unicom Holding, furnizorul de cărbune, creditor majoritar la Termica în insolvenţă, a anunţat, tot printr-o adresă, că „nu este de acord ca acti