Uneori, rămîn uimit de felul în care biografiile se leagă între ele şi poveştile formidabile ale trecutului vin direct spre noi. Sursa: CODRIN PRISECARU
Scriam ieri, în acest colţ de pagină, despre Katherine Mansfield. Răsfoindu-i corespondenţa , apărută în volume foarte interesante încă din primii ani de după moartea ei, am găsit o scrisoare foarte interesantă. O reproduc aici, lăsînd în engleză formulele de introducere şi încheiere, pentru că nu există o varinată românească echivalentă mulţumitoare: "24 martie 1921. Dear Princess Bibesco, mă tem că trebuie să vă opriţi din a scrie scrisori de dragoste soţului meu atîta timp cît eu şi el trăim împreună. Este ceva ce nu se face în lumea noastră. Sînteţi foarte tînără. Îl puteţi ruga pe soţul dumneavoastră să vă explice imposibilitatea unei asemenea situaţii. Vă rog, nu mă faceţi să vă scriu din nou. Nu-mi place să mă cert cu nimeni şi pur şi simplu detest să îi învăţ pe oameni bunele maniere. Yours sincerely, Katherine Mansfield." Destinatara scrisorii era Elizabeth Bibesco. Soţul căreia, veninos, Mansfield o îndemna să se adreseze pentru a înţelege de ce nu se face să scrii scrisori de dragoste altor bărbaţi căsătoriţi, era Antoine Bibesco. Ironia este muşcătoare, pentru că Antoine Bibesco a fost unul dintre cei mai nepotoliţi amanţi ai saloanelor înaltei societăţii din Bucureşti, Paris şi Londra de la începutul secolului XX. O amantă de-a sa, Rebecca West, l-a denumit "atletul budoarelor" şi aşa i-a rămas numele. Sau renumele.
Antoine Bibesco (1878 – 1951) a fost un diplomat român de mare talent, cu o biografie absolut fabuloasă. A rămas celebru, mai ales, pentru prietenia lui strînsă cu Marcel Proust. Natural, cercul său de amici includea oameni precum Andre Gide şi George Enescu. Părinţii lui au fost adevăraţi mecena, ţinînd la Paris un salon la care veneau des Gounod, Debussy, Saint-Saens
