Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O ROMÂNCĂ a fost UCISĂ în Marea Britanie: "A fost înjunghiată pe stradă!"

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 30 octombrie 2013 ·

O imigrantă româncă în vârstă de 25 de ani a fost ucisă, în noaptea de luni spre marţi, pe o stradă comercială aglomerată de la Ilford, în Essex (estul Angliei), tânăra murind ulterior la Royal London Hospital, relatează Daily Mail online.

Potrivit publicaţiei, incidentul s-a petrecut la miezul nopţii, iar tinerei i-a fost acordat primul ajutor de către paramedici. Transportată de urgenţă la spital, românca nu a mai putut fi salvată. Tânăra, a cărei identitate nu este precizată, a murit din cauza rănilor la Royal London Hospital, în jurul orei locale 1.53 (3.53, ora României).

În acest caz, poliţiştiia au arestat, ieri, un bărbat în vârstă de 48 de ani, care se află acum în custodia poliţiei din East London.

Locuitori din zona unde a avut loc crima au declarat că au văzut victima mergând împleticit în interiorul unui local fast-food, după care s-a prăbuşit la podea. "Cineva zăcea pe jos în bucătăria restaurantului, dar am putut să văd doar picioarele", a declarat un vecin pentru publicaţia Ilford Recorder. "Au tras storurile, pentru că oamenii se holbau. Nu am văzut atâta poliţie în viaţa mea", a spus acesta.

"Am auzit prima dată despre acest lucru pe la miezul nopţii, când poliţia mi-a bătut la uşă să mă întrebe dacă am văzut ceva", a declarat un bărbat în vârstă de 40 de ani care locuieşte pe strada pe care a avut loc atacul. "Erau poliţişti şi o mulţime de sirene. Cred că a fost înjunghiată pe stradă şi că a fugit după aceea în bucătăria magazinului", a mai spus bărbatul, adăugând că există probleme cu prostituţia în cartier.

Poliţia a confirmat că cunoaşte identitatea victimei, anunţând că nu o va dezvălui până când nu va informa rudele.

O imigrantă româncă în vârstă de 25 de ani a fost ucisă, în noaptea de luni spre marţi, pe o stradă comercială aglomerată de la Ilford, în

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 59 minute
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 4 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 26 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 25 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°