Conform unui sondaj al institutului Gallup, susținerea pentru pedeapsa capitală este în scădere, dar rămâne majoritară printre americani. Trei din cinci americani continuă să îi fie favorabili.
Potrivit un sondaj Gallup publicat marți, șaizeci la sută dintre americani se declară în favoarea pedepsei cu moartea pentru criminalii condamnați, cel mai scăzut nivel după septembrie 1972 când pedeapsa capitală era susținută de 57 la sută dintre cetățenii americani. Valoarea cea mai ridicată a fost înregistrată în 1994, an în care opt din zece americani îi erau favorabili.
Potrivit Mediafax, 44 la sută dintre americani consideră că pedeapsa capitală nu este aplicată îndeajuns de des. 52 la sută dintre persoanele interviate consideră că pedepsa cu moartea este aplicată corect, 40 la sută fiind de părere că nu este aplicată corect.
Primul sondaj despre pedeapsa capitală a fost realizat în1936. De-a lungul timpului, susținătorii ei au fost majoritari, excepție făcând un sondaj realizat în mai 1966. Din cele 50 de state care alcătuiesc federația americani, 18 state și capitala Washington au renunțat la pedeapsa capitală.
SUA rămâne singura țară din Occident care nu a renunțat la pedeapsa cu moartea și continuă să aplice pentru infracțiunile deosebit de grave.
Sondajul Gallup a fost realizat pe un eșantion de 1.028 de adulți, în perioada 3-6 octombrie, și are o majră de eroare de patru procente.
Conform unui sondaj al institutului Gallup, susținerea pentru pedeapsa capitală este în scădere, dar rămâne majoritară printre americani. Trei din cinci americani continuă să îi fie favorabili.
Potrivit un sondaj Gallup publicat marți, șaizeci la sută dintre americani se declară în favoarea pedepsei cu moartea pentru criminalii condamnați, cel mai scăzut nivel după septembrie 1972 când pedeapsa capitală era susținută de 57 la sută dintre cetățenii a