Mihaela Radulescu va dansa pentru un caz umanitar. Mihaela Rădulescu păşeşte pentru prima dată vineri, 1 noiembrie, în ringul visurilor de la ProTV, unde va dansa pentru un băieţel cu probleme, impresionată fiind de povestea copilului.
“Dansez pentru visul unui copil talentat, a cărui poveste m-a chircit de durere… Aşa cum mi se întâmplă de câte ori aud că un copil strigă de dorul mamei lui şi că se zbate în nevoi inimaginabile” , povesteşte Mihaela.
Vedeta se pregăteşte cu sârguinţă pentru momentul artistic de vineri seara alături de coregraful Bogdan Boantă. “E atâta muncă şi e atât de greu să ajungi să dansezi onorabil, să te sincronizezi cu partenerul, să dansezi pe tocuri, să uiti de tot ce te doare şi să nu te gândeşti decât la ce ai de făcut. Din fotoliu, de-acasa, pare totul atât de simplu, dar aici, intrând în fiecare sală de repetiţii şi văzând concurenţii, dansatorii şi coregrafii epuizaţi de efort, dar continuând până la ore târzii din noapte să repete, credeţi-mă, mi-au dat lacrimile. Muncesc şi eu, cot la cot cu ei, Bogdan mă ajută enorm şi mă chinuie pe masură, dar habar n-aveti cât îmi place şi cât iubesc ce fac…”, a dezvăluit vedeta.
Mihaela Radulescu va dansa pentru un caz umanitar. Mihaela Rădulescu păşeşte pentru prima dată vineri, 1 noiembrie, în ringul visurilor de la ProTV, unde va dansa pentru un băieţel cu probleme, impresionată fiind de povestea copilului.
“Dansez pentru visul unui copil talentat, a cărui poveste m-a chircit de durere… Aşa cum mi se întâmplă de câte ori aud că un copil strigă de dorul mamei lui şi că se zbate în nevoi inimaginabile” , povesteşte Mihaela.
Vedeta se pregăteşte cu sârguinţă pentru momentul artistic de vineri seara alături de coregraful Bogdan Boantă. “E atâta muncă şi e atât de greu să ajungi să dansezi onorabil, să te sincronizezi cu partenerul, să dansezi pe tocuri, să uiti de to