Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crişul Oradea, pe locul II, după primul turneu play-off al CN de fotbal-tenis

Publicat in Bihoreanul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Etapa de la Oradea a durat mai bine de 5 ore, în acest timp peste 100 de iubitori de sport asistând la duelurile de la fileu. Majoritatea celor prezenţi au fost practicanţi de labtenis (aşa cum acest sport este cunoscut in urbea de pe Crişul Repede), semn ca fotbal-tenisul este un sport popular in Oradea.

Echipa CS Crişul pregătită de Gheorghe Grădinaru a fost foarte aproape de a da peste cap calculele hârtiei, pierzând greu în faţa clujenilor de la Victory (conduşi de campionul mondial Florin Purice) principalii favoriţi la titlu.

La simplu, Ioan Creţ a condus în faţa primului campion mondial al României, Purice cu 7-3, dar s-a văzut învins la limită în ambele seturi. Clujenii au câştigat cu 2-0 la dublu şi la triplu, însă nu fără emoţii, ocupând fotoliul de lider după primul turneu cu punctaj maxim (18).

Orădenii s-au impus, în schimb, în faţa celorlalte două adversare, Nord-Vest Cluj-Napoca şi CSU Ploieşti, la acelaşi scor, 2-0, şi sunt pe locul II cu 15 puncte, fiind urmaţi de Nord-Vest Cluj-Napoca cu 11 şi CSU Ploieşti cu 10 puncte.

Etapa finală va avea loc la Sala Sporturilor "Horia Demian" din Cluj-Napoca pe 16 noiembrie.

La turneul de la Oradea, CS Crişul a evoluat în următoarea componenţă: Ioan Creţ, Gabriel Antal, dar şi doi jucători din Ungaria, Hegedűs Norbert şi Gulácsi Róbert, care au adus un plus de eficacitate echipei. Nu trebuie uitaţi nici Paul Creţ, Ionuţ Oprea, ori Andrei Boiţ, care pe parcursul acestui sezon au contribuit şi ei la ascensiunea formaţiei de pe Crişul Repede.

Secţia de fotbal-tenis a CS Crişul a avut parte de un progres evident în acest an, devenind dintr-o echipă de pluton una cu pretenţii la podium în cadrul Campionatului Naţional.

Jucătorii pregătiţi de antrenorul Gheorghe Grădinaru şi-a dorit mult să furnizeze surpriza, dar au fost "trădaţi" de lipsa de experienţă, pierzând confruntă

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°