Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătrân prădat în propria casă

Publicat in Monitorul de Botosani, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Un bătrân din satul Ionăşeni (comuna Truşeşti) a fost bătut şi prădat în propria casă.

Poliţiştii spun că atacul a avut loc în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când victima, R.B. de 85 de ani, era singură la domiciliu. Indivizii au dat buzna în casă, l-au bătut, iar la plecare i-au luat ultimii 19 lei pe care îi mai avea, dar şi câţiva litri de vin. „În urma cercetărilor efectuate au fost identificaţi principalii suspecţi, Nicolae A. de 45 de ani şi Emanuel C. de 15 ani, ambii din Ionăşeni-Truşeşti, care vor fi cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Faţă de primul suspect, anchetatorii urmau să dispună reţinerea pentru 24 de ore în vederea arestării preventive. Totodată, poliţiştii spuneau că vor continua cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, cu atât mai mult cu cât în comuna Truşeşti au fost înregistrate mai multe furturi în ultima perioadă.

Un bătrân din satul Ionăşeni (comuna Truşeşti) a fost bătut şi prădat în propria casă.

Poliţiştii spun că atacul a avut loc în noaptea de 24 spre 25 octombrie, când victima, R.B. de 85 de ani, era singură la domiciliu. Indivizii au dat buzna în casă, l-au bătut, iar la plecare i-au luat ultimii 19 lei pe care îi mai avea, dar şi câţiva litri de vin. „În urma cercetărilor efectuate au fost identificaţi principalii suspecţi, Nicolae A. de 45 de ani şi Emanuel C. de 15 ani, ambii din Ionăşeni-Truşeşti, care vor fi cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie”, a declarat Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Faţă de primul suspect, anchetatorii urmau să dispună reţinerea pentru 24 de ore în vederea arestării preventive. Totodată, poliţiştii spuneau că vor continua cercetările pentru stabili

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum o ora
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 2 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 2 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Cătălin Cîrstoiu: Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională / În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!

News.ro acum 41 minute
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afi

Prahova: Turist străin rănit, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. El a suferit un traumatism cranian grav

News.ro acum 41 minute
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Deşi purta cască de protecţie, bărbatul a suferit un traumatism cranian, fiind transportat în stare gravă la spital.

Un râs a fost salvat după ce a căzut într-o fântână adâncă de 15 metri din masivul Parâng

HotNews acum o ora
Un râs a fost recuperat, marţi, dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, potrivit Agerpres. Râsul a fost văzut de localnici, care au anunţat autorităţile. La misiune au

Constantin Toma spune că nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale: Probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el / Practic, ne-am îndrepta spre alegeri anticipate

News.ro acum 53 minute
Primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat marţi că în opinia sa nu ar fi bine ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidenţiale, arătând că probabil o parte din colegi de acolo, de sus, încearcă să-l arunce din nou în luptă, poate scapă de el. ”P

Două cadavre, găsite în compartimentul trenului de aterizare al unui avion

Mediafax acum o ora
Cadavrele au fost localizate în zona roţilor avionului, luni seară, la Aeroportul Internaţional Fort Lauderdale-Hollywood, a declarat compania aeriană într-un comunicat. Acestea au fost descoperite în timpul unei inspecţii de rutină de întreţinere,

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 7 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 2 ore
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Vremea

București
acum

10°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/11°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

13°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°