Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România trebuie să impună respectarea drepturilor românilor din afara graniţelor

Publicat in Adevarul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

România trebuie să-şi schimbe atitudinea faţă de minorităţi şi să practice aceeaşi politică faţă de minorităţile naţiunilor împrejmuitoare precum cea care este practicată de ţările vecine faţă de minoritatea română. Avem români în Valea Timocului, în Serbia, care nu au voie să aibă o troiţă şi să se roage în limba lor. Câte biserici şi şcoli au sârbii din România? Am exagerat cu toleranţa. De acum trebuie să impunem reciprocitatea. M-am săturat să susţinem aderarea Serbiei la UE în timp ce aparatul de securitate al acestei ţări îi intimidează pe românii din Valea Timocului pentru că şi-au făcut o troiţă, mai ceva ca pe vremea comunismului. M-am săturat să fim bunul vecin al Ungariei care ne bagă cuţitul autonomiei în coasta Transilvaniei şi care visează cu ochii deschişi la protectoratul asupra unei părţi din România. M-am săturat să fim noi cei mai generoşi donatori de drepturi pentru minorităţile etnice din Europa, în timp ce statele corespondente nu mai ştiu cum să-i asimileze pe românii aflaţi acolo în minoritate. M-am săturat ca majoritatea românilor să fie în minoritate în propria lor ţară pentru că nu mai încape de sărbători maghiare, de steaguri secuieşti şi de marşuri secesioniste. M-am săturat să fim noi buni, proşti de buni, cu toţi cei care vin să facă pe stăpânii în ţara noastră. Au venit aici uneori ca prietenii, alteori ca stăpâni hapsâni şi hrăpăreţi, şi acum nu-şi mai revin la realitatea că România este a românilor. Iar felul în care statele vecine României care au minoritate românească pe teritoriul lor încearcă să asimileze şi să reducă la tăcere minoritatea românească trebuie să primească un răspuns pe măsură. M-am săturat să fim noi cei mai generoşi donatori de drepturi pentru minorităţile etnice din Europa, în timp ce statele corespondente nu mai ştiu cum să-i asimileze pe românii aflaţi acolo în minoritate. M-am săturat ca majoritatea români

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

ULTIMA ORĂ! Vicepreședintele ANCOM cere suspendarea TikTok pe teritoriul României

HotNews acum 23 minute
Pavel Popescu, vicepreședinte al ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații, cere suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României începând de pe 38 noiembrie până pânǎ la finalizarea anchetei instituțiilor statului cu privire la mani

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum o ora
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută/ MAE exprimă angajamentul de a continua cooperarea cu partea americană privind finalizarea implementării măsurilor necesare

News.ro acum o ora
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 2 ore
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

Wizz Air anunţă că a transportat 95 de milioane de pasageri în total pe zborurile sale către şi dinspre România, de la începutul operaţiunilor în ţară, din care 41 milioane pasageri de pe Aeroportul Otopeni

News.ro acum 52 minute
Compania aeriană low-cost Wizz Air a ajuns la un total de 95 de milioane de pasageri transportaţi pe zborurile sale către şi dinspre România de la începutul operaţiunilor companiei aeriene în ţară, din care 20 de milioane de pasageri pe Aeroportul I

Târgul de Crăciun din Craiova, din nou în topul celor mai frumoase din Europa. Peste 80% dintre votanți au fost din afara României VIDEO

Ziare.com acum 25 minute
Craiova a reușit, pentru al doilea an la rând, să ocupe locul al doilea în competiția dedicată celor mai frumoase târguri de Crăciun, organizată anual de European Best Destinations, un site turistic care colaborează oficial cu Comisia Europeană. Cra

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°