Preoţii din Protopopiatul Roman s-au întâlnit cu noul director al Direcţiei pentru Cultură Neamţ.
Preoţii din Protopopiatul Roman care au în administrare lăcaşuri de cult înscrise în lista monumentelor s-au întâlnit cu Dorin Teodorescu, noul director al Direcţiei pentru Cultură Neamţ, şi cu Elena Ciubotaru, consilier în cadrul aceleiaşi instituţii. Întâlnirea a avut loc la sediul Protopopiatului Roman şi a fost realizată cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
“Profesorul Dorin Teodorescu a subliniat necesitatea existenţei actelor de proprietate şi a cadastrului la obiectivele monument istoric. Acesta a prezentat, apoi, planul naţional de restaurare a bisericilor monument istoric, prezentând un extras şi oferind un exemplar din Legea nr. 422/2001 fiecărui preot din sală. Totodată, a adus la cunoştinţă tuturor o noutate, faptul că judeţul Neamţ face parte din Comisia Zonală de Avizare 7 Suceava. L-am informat pe domnul director că, începând cu anul 2010, la iniţiativa şi cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, a fost demarată o acţiune de inventariere a tuturor obiectelor mobile şi imobile aflate în patrimoniul bisericilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, ceea ce ne permite să deţinem, în acest moment, o bază de date completă”, a precizat preotul Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman.
La această întâlnire, directorul Teodorescu a reamintit faptul că pentru orice intervenţie asupra picturii din bisericile monument istoric este necesar avizul Comisiei de Pictură Bucureşti, această lucrare putând fi făcută doar de restauratori sau pictori de gradul I, acreditaţi cu certificat în acest domeniu.
Preoţii din Protopopiatul Roman s-au întâlnit cu noul director al Direcţiei pentru Cultură Neamţ.
Preoţii din Protopopiatul Roman care au în administrare lăcaşuri de cult