Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raul a fost facut! Exista si un folos?

Publicat in Corect News, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Scandalul interceptarilor ia amploare. Si ma refer acum la acele interceptari, milioane si milioane, puse in carca autoritatilor din Statele Unite. Sunt fapte, de acum, recunoscute. Si anchetate in Congres. La Washington. Bomboana pe coliva o reprezinta ascultarea, timp de peste zece ani, a telefonului cancelarului Germaniei, Angela Merkel. Dar, evident, dincolo de acest incident extrem de spectaculos, ramane realitatea ca liderii lumii au fost urmariti cu timpanul, daca nu cumva si altfel, de Statele Unite. Raul a fost facut. Exista si vreun folos? Si daca da, Romania are ceva de castigat?

In Congresul Statelor Unite, cu ocazia anchetei, un inalt ofical american, la curent cu intreaga situatie, a dat o declaratie, sub juramant, prin care confirma interceptarile, dar afirma ca ele au fost facute nu cu personal american, ci pe mana unor parteneri. Ce putem deduce de aici? Ca in cazul interceptarilor liderilor europeni, de fapt, a tuturor decidentilor cat de cat importanti, Statele Unite au beneficiat de logistica si personalul puse la dispozitie chiar de autoritati ale unora dintre aceste state. Ce se ascunde sub aceasta informatie?

Este de presupus ca niciunul dintre guvernele care in prezent protesteaza si ii cer socoteala celui mai puternic om al lumii, presedintele Barack Obama, nu ar fi implicat. Pur si simplu nu-mi pot imagina ca, in mod oficial, Germania protesteaza si ca, in mod neoficial, aceeasi Germanie ar fi colaborat pentru interceptarea cancelarului Angela Merkel si a altor decidenti. La fel stau lucrurile in ceea ce priveste Franta sau Spania. Si, pe rand, pe masura ce alte si alte guverne se razvratesc impotriva interceptarilor, se restrange si numarul statelor europene care, conform declaratiei sub juramant din fata Congresului american, ar fi cooperat, oferind interceptarile Statelor Unite.

Ajungem astfel la o ipoteza tulburatoare

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 56 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 57 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°