Mai mulţi localnici din Giubega acuză o firmă care le lucrează terenurile că nu le-a plătit contravaloarea arendei aferente acestui an. Unul dintre localnici îl acuză pe reprezentantul societăţii că refuză să îi restituie o suprafaţă de patru hectare de teren, deşi omul a reziliat contractul de arendă. Arendaşul le răspunde proprietarilor de teren: „Să mai aştepte!“.
O cititoare ne-a sesizat la redacţie că o firmă din comuna Giubega refuză să îi plătească arenda, deşi are prin contract asumate cantităţile, respectiv sumele ce trebuie achitate arendatorilor şi termenele de plată. Femeia spune că sunt mai multe persoane în această situaţie. „Mă numesc Corina Iscru şi în anul agricol 2012-2013 am avut o suprafaţă de 30.400 mp dată în arendă Agroindustrialei Giubega. În contractul pe care l-am încheiat cu această societate, arenda este fixată la 600 kg de grâu la hectar sau contravaloarea în bani, iar termenul-limită până la care trebuie plătită această arendă este de 60 de zile de la data încheierii recoltării. Deşi am făcut numeroase sesizări, ca urmare a faptului că această perioadă de graţie a trecut, domnul Florea, care este administratorul societăţii, refuză să-mi plătească această arendă. Având în vedere cele relatate, vă rog să mă ajutaţi în rezolvarea acestei probleme, mai cu seamă că în situaţia mea sunt mai mulţi cetăţeni care au avut terenuri date în arendă acestei societăţi“, ne-a scris la redacţie Corina Iscru.
Primarul spune că a primit cinci sesizări la adresa societăţii
Ajunşi la faţa locului, primarul din Giubega, Gheorghe Gună, a confirmat faptul că sunt mai mulţi localnici care nu şi-au primit arenda de la societatea Agroindustriala Giubega. „Avem o suprafaţă agricolă de 5.500 de hectare, pe care îşi desfăşoară activitatea economică şase societăţi. Cea mai mare este PFA Bâcu Lidia, iar printre cele şase unităţi se