Şefii au luat măsuri în urma articolului publicat ieri în ProSport şi le-au interzis tuturor antrenorilor de la CCJ să mai meargă cu puştii în „Ştefan cel Mare“
Până la primăvară, când se speră că puştii vor avea din nou apă şi curent la vestiare, nicio grupă nu se va mai antrena în „Groapă“
ProSport a dezvăluit ieri riscul la care sunt expuşi juniorii mici ai clubului Dinamo. Puştii care se antrenează în „Ştefan cel Mare“ sunt nevoiţi să folosească toaletele ecologice montate lângă vestiarele terenului Piţi Varga, asta după ce Clubul Sportiv Dinamo a debranşat secţia de fotbal de la apă, gaze şi energie electrică. Ieri, într-o şedinţă la sediul clubului, conducerea a discutat despre această situaţie, iar la final, antrenorii au primit un ordin clar: niciun copil nu se va mai antrena în „Groapă“ până în momentul în care se va rezolva situaţia. Puştii vor merge în săli, pe terenuri sintetice sau la baza Granitul din cartierul Pantelimon, acolo unde Dinamo a închiriat mai multe terenuri. „Am discutat la şedinţa noastră şi le-am transmis antrenorilor că nu au ce să mai caute acolo. Avem închiriate alte terenuri, săli, baloane, dar se pare că ei au continuat să-i ducă pe jucători acolo. Am crezut că se poate cu vorba bună, dar acum i-am somat şi nimeni nu va mai intra pe terenuri la Dinamo“, a spus Gabi Răduţă, şeful CCJ Dinamo.
Tot ieri, conducerea a fixat şi taxa pe care copiii care au sub 14 ani trebuie să o plătească pentru a juca la Dinamo. ProSport a scris zilele trecute despre iniţiativa conducerii, iar de acum, părinţii care au puştii la Dinamo sau vor să-i înscrie, vor achita 150 de lei lunar pentru ca fiii lor să evolueze în tricoul „câinilor“ roşii.
În urma acestei hotărâri, nicio grupă a CCJ Dinamo nu se mai pregăteşte în „Groapă“
Sancţiune / „Câinii“, amendaţi cu 7500 de lei
Suporterii lui Dinam