Dan Diaconescu a depus plângere penală împotriva președintelui CNA, Laura Georgescu, pe care o acuză de abuz în serviciu. Patronul postului OTV le-a explicat jurnaliștilor că a depus plângere trimițând un SMS cu Da ca răspuns la întrebarea: ”O acuzați pe Laura Georgescu de abuz în serviciu?”.
Au început lucrările pentru amplasarea scutului antirachetă de la Deveselu. Președintele Băsescu și ministrul Apărării, Mircea Dușa, au avut emoții pe tot parcursul ceremoniei de inaugurare, deoarece se așteptau ca din moment în moment să apară o coloană de hipsteri pașnici care să manifesteze pentru introducerea în patrimoniul UNESCO a fâneței din Deveselu unde urmează să fie amplasat scutul.
Traian Băsescu a postat pe Facebook mai multe fotografii în care apare plimbându-se prin parc, alături de nepoțica lui și de câinii maidanezi pe care i-a adoptat. Desigur, ar putea fi o banală ieșire în aer liber, dar putem noi să fim siguri că Băsescu nu se pregătește să-i încredințeze și unuia dintre câini conducerea unei formațiuni de dreapta?
Titus Corlățean a cerut ca guvernul canadian să scoată vizele pentru români, amenințând că în caz contrar țara noastră n-o să-i mai lase pe canadieni să circule liber prin Europa. Probabil că marele nostru noroc e că Titus Corlățean nu știe să spună în engleză ”Vă bat de nu vă vedeți” și ”Vă joc în picioare, leprelor”.
Șeful Biroului de combatere a crimei organizate al Poliției din Alba, comisarul Traian Berbeceanu, a fost arestat preventiv, pe motiv că a sprijinit o grupare care se ocupa cu evaziunea fiscală. Oricum, e de apreciat că omul a evaluat corect cazurile, criminalitatea de care se ocupa fiind atât de bine organizată încât avea oameni în interiorul Poliției.
Dan Diaconescu a depus plângere penală împotriva președintelui CNA, Laura Georgescu, pe care o acuză de abuz în serviciu. Patronul po