Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În Ţinutul Secuiesc e SĂRĂCIE LUCIE, spune un deputat PNL

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Deputatul PNL Stelian Dolha susţine că Ţinutul Secuiesc nu ar putea funcţiona autonom pentru că nu ar fi viabil economic. “Dacă, prin absurd, și-ar căpăta statutul pe care-l râvnesc atât, s-ar îneca în faliment după numai câteva zile”, îi avertizează Dolha pe maghiari.

“O analiză făcută anul acesta, în februarie, de o publicație economică pornind de la datele Institutului Național de Prognoză pe 2012 arăta care este viabilitatea economică a județelor din așa-zisul 'Ținut Secuiesc': Un PIB pe capita de 5000 de euro, asemănător celor mai sărace țări ale lumii, adică 25,6 miliarde de lei împărțite la cei 1,12 milioane de locuitori și cu un angajat la cinci locuitori.

Cu un teritoriu de 75% muntos, bazându-se pe exploatarea lemnului, și fără o industrie care să duduie, ținutul ar trebui să susțină 8 municipii, 8 orașe și peste 100 de comune, 120 de unități medicale, 450 de unități de învățământ, secții de poliție, unități militare, la care se adaugă sute de kilometri de drumuri și lista poate continua”, a spus Dolha în Parlament, citat de Agerpres.

EXCLUSIV. Ținutul Secuiesc, așa cum nu îl vezi niciodată la TV. Ce fac ungurii în Mureș și Harghita FOTOREPORTAJ | UPDATE

Deputatul susţine că Ţinutul Secuiesc supravieţuieşte de fapt de pe urma fondurilor distribuite de guvern din alte zone mai prospere.

“Auzeam printre vocile protestatarilor secui de la marele miting pro autonomie tot soiul de afirmații care arătau cât de puține știu oamenii aceia despre realitățile economice, cât de multe le-au ascuns liderii lor care i-au mânat în stradă. Un protestatar spunea bunăoară că vrea ca taxele lui să nu se mai ducă la statul român, să rămână în regiune, pentru dezvoltare.

(…) Ce nu știu oamenii scoși în stradă este că tocmai statul român distribuie din zonele sale mai prospere suma necesară pentru buna funcționare a ținutului. Că numai în 2013 din co

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum 48 minute
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum 56 minute
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum 48 minute
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum o ora
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 28 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CFR Călători Tren deraiat între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Trafic feroviat blocat

Ziua Constanta acum 15 minute
Un tren a deraiat în cursul acestei dimineți, 17 februarie 2025, între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Potrivit CFR Călători, în jurul orei 08:20, pe raza teritorială a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, trenul R 4504, remorcat cu lo

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 47 minute
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°