Aproximativ 1.000 de buzoieni au ţinut să fie alături de echipa lor favorită în meciul cu SC Bacău. Din păcate, Gloria n-a câştigat, iar unii dintre ei, puţini la număr totuşi, au răbufnit, ceea ce l-a supărat pe Ion Viorel. „Sunt supărat pe suporteri, nu mai sunt acei suporteri din cele două mandate sau Ion Viorel i-a obişnuit cu rezultate. Eu am cerut să fie intrarea liberă, dar aşa nu se poate, asta nu-i atitudine de spectator. În loc să încurajezi echipa….Această atitudine te trage în jos cu 60%. N-aţi văzut cum joacă echipa în deplasare!”, a declarat tehnicianul Gloriei, care reaminteşte că şi suprafaţa de joc este deplorabilă. „Şi cu acest teren n-ai cum să joci. La acest stadion ar fi păcat să nu faci şi gazonul care te ţine 30 de ani. Al nostru are 34 de ani, n-ai ce să-l mai repari. Femeia, fată mare n-o mai faci. Noi ne-am antrenat săptămâna asta pe terenul de rugby din Parcul Tineretului şi săptămâna trecută pe sintetic”, a mai spus Ion Viorel. ●
Aproximativ 1.000 de buzoieni au ţinut să fie alături de echipa lor favorită în meciul cu SC Bacău. Din păcate, Gloria n-a câştigat, iar unii dintre ei, puţini la număr totuşi, au răbufnit, ceea ce l-a supărat pe Ion Viorel. „Sunt supărat pe suporteri, nu mai sunt acei suporteri din cele două mandate sau Ion Viorel i-a obişnuit cu rezultate. Eu am cerut să fie intrarea liberă, dar aşa nu se poate, asta nu-i atitudine de spectator. În loc să încurajezi echipa….Această atitudine te trage în jos cu 60%. N-aţi văzut cum joacă echipa în deplasare!”, a declarat tehnicianul Gloriei, care reaminteşte că şi suprafaţa de joc este deplorabilă. „Şi cu acest teren n-ai cum să joci. La acest stadion ar fi păcat să nu faci şi gazonul care te ţine 30 de ani. Al nostru are 34 de ani, n-ai ce să-l mai repari. Femeia, fată mare n-o mai faci. Noi ne-am antrenat săptămâna asta pe terenul de rug