Retailerul Lidl România construieşte un magazin în locul sălii de sport Forex. Construcţia este realizată chiar lângă magazinul funcţional pe care retailerul l-a preluat odată cu reţeaua Plus
Lidl România va construi un nou magazin în Braşov, în locul sălii de sport Forex. Lucrările au fost deja demarate, în prezent lucrându-se la demolarea şi curăţarea zonei. Nicolae Ţucunel, proprietarul complexului sportiv Forex, ne-a declarat că a vândut o parte din complex – sala de sport, terenurile de tenis etc – către compania Lidl România, aceasta urmând să dezvolte un nou magazin în zonă, pe o structură ceva mai mare decât magazinul pe care îl deţine deja în zonă şi care a fost preluat de la grupul Tengelmann odată cu reţeaua Plus Discount. Acesta urmează, probabil, să fie închis.
Interesant este că magazinul va fi construit pe strada Turnului nr. 1. Peste stradă, la adresa „strada Turnului nr. 2A” există un alt magazin Lidl, preluat în 2010 odată cu reţeaua Plus, când de la Braşov patru magazine au intrat în reţeaua amintită. De altfel, germanii de la Lidl România cumpăraseră terenul amintit înainte ca preluarea să fie realizată. Şi mai interesant este că în zonă va fi construit şi un hypermarket Auchan, care va face parte din proiectul Coresi Shopping City, ceea ce va face lupta dintre retailerii alimentari ceva mai ascuţită. Reţeaua Lidl are în prezent cinci magazine, dintre care patru sunt în format clasic, iar cel de-al cincilea, inaugurat anul trecut, are o structură mare, structură care va fi copiată, probabil, în locul sălii de sport Forex.
Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în peste 20 de ţări europene şi având peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea celor aproximativ 9.000 de magazine. Cu peste 170.000 de angajaţi, Lidl se numără printre primii 10 comercianţi de produse aliment