Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi l-am născut pe Dracula, americanii pe Obama

Publicat in Bursa, joi 31 octombrie 2013 ·

Halloween-ul din 2013 este special pentru americani. Cetăţenii Statelor Unite nu mai trebuie să caute groaza în filme şi nu mai au nevoie nici de imaginaţie pentru alegerea costumelor de petrecere.

Pentru că "petrecerea" a început în prima zi a lunii octombrie, iar groaza o va urma mult timp de aici încolo. Numele ei este Obamacare, apelativul plin de afectivitate ataşat unei legi aprobate în 2010.

Affordable Care Act (n.a. Legea pentru îngrijirea accesibilă) trebuia să fie un uriaş pas înainte în ceea ce priveşte asigurarea sănătăţii americanilor.

Conform explicaţiilor oficiale, ACA ar trebui să reglementeze piaţa asigurărilor de sănătate şi să conducă la creşterea calităţii şi accesibilităţii asigurărilor private de sănătate. Dar ceva a fost în neregulă încă de la început. Proiectul de lege, de peste două mii de pagini, nu a fost analizat de membrii Congresului înainte de vot.

Nancy Pelosi, membru de vază al Partidului Democrat şi preşedinte al Camerei Reprezentanţilor în acea perioadă, a declarat că "trebuie să votăm legea pentru a afla ce este înăuntru".

Abia acum americanii au început să vadă ce este "înăuntru", iar disperarea este cuvântul care apare cel mai des pe ordinea de zi.

Preşedintele Obama a declarat, de nenumărate ori, că "dacă vă convine planul de asigurări actual, puteţi să îl păstraţi, deoarece nimeni nu îl poate lua". Chiar aşa? Nici pe departe. O ştire de la Associated Press arată că "mulţi asiguraţi vor primi surprize prin poştă: note de anulare a contractelor de asigurare, deoarece nu sunt conforme cu standardele noii legi".

Adică liderul lumii libere a minţit? Nu-i mare lucru! Noi, ăştia din Europa, mai ales aia de Est, suntem obişnuiţi. Dar nu sunt obişnuiţi americanii, mai mult sau mai puţin simpli, în special cei care au votat de două ori pentru actualul preşedinte.

"Mi-au pus un pistol la t

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°