Despre exprim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii se vorbeşte că ar fi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Republica Moldova, iar despre averea lui circulă multe legende, şi aceasta s-a situa între 300 de milioane şi un miliard de dolari. O estimare în stilul Forbes nu a fost însă efectuată niciodată.
Din datele deschise aflăm că intrat în afaceri "serioase“ încă la mijlocul anilor 90 ai secolului trecut ocupându-se de exportul de vinuri în Rusia.
„Primii bani (pe atunci serioşi) i-am câştigat colectând cu o echipă de băieţi struguri, prelucrându-i şi apoi exportând vinul în Federaţia Rusă. Atunci mulţi au încercat calea de întreprinzător, dar nu toţi au avut aptitudini sau suficientă insistenţă şi noroc în această meserie. Eu consider că le-am avut pe toate trei“, susţine politicianul într-un interviu pentru revista „Vip Magazin“.
În CV-ul de pe site-ul Parlamentului, fostul deputat menţionează însă că în anii 1993-1998 a avut „diverse activităţi în domeniul marketing şi publicitate“.
Cea avere are în realitate nu se ştie, mai ales că multe din active sunt înregistrate pe rude, apropiaţi şi subordonaţi.
Cea mai documentată estimare a averii lui Plahotniuc fost făcută în anul 2010 de ziarul ucrainean “Delo“ care a evaluat averea lui la 300 milioane de dolari.
Iată ce scria atunci ziarul din Kiev:
Vladimir Plahotniuc – 300 milioane dolari. Preşedintele Consiliului de administraţie al Victoriabank.
Activele principale: Importul şi comerţul cu produse petroliere – Petrom-Moldova. Sectorul financiar: cote din capitalul Victoriabank şi Victoria Asigurări. Alte: afaceri imobiliare în domeniul hotelier şi de agrement, mass-media (postul TV Prime şi radio Prime FM), Nobil Air (transport avia).
Studii: Universitatea Tehnică din Moldova şi Universitatea de Stat din Moldova. MBA.
Carieră: prima experienţ