După ce acțiunile Google au depăși 1000 de dolari per bucată,după rezultatele financiare pentru primele trei trimestre din 2013 alte vedete ale bursei americane își arată performanțele: Facebook, Boeing, Yahoo!, Starbucks și American Express.
Multe companii americane cu impact global au înregistrat pe anul în curs creşteri de peste 50% ale valorilor acţiunilor lor la bursă. În prezent suntem în plin sezon de raportare a rezultatelor financiare pe trimestrul încheiat la 30 septembrie; dintre firmele mari care şi-au prezentat deja datele, foarte multe au raportat cifre favorabile privind vânzările sau profitul sau chiar ambele. Astfel, un sezon cu rezultate financiare pe o linie pozitivă, împreună cu speculaţiile pieţei privind menţinerea în acest an a stimulentelor de politică monetară de către FED au susţinut în ultima perioadă acţiunile companiilor americane şi au stimulat recordurile indicelui S&P 500", a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups. Acţiunile Facebook aproape şi-au dublat valoarea până în prezent pe anul în curs, cotaţia înregistrată la finele săptămânii trecute marcând o creştere de aproape 90% faţă de nivelul avut la începutul lui ianuarie; pe fondul unor rezultate pozitive, acţiunile reţelei de socializare au intrat la mijlocul acestui an pe un trend favorabil, depășind inclusiv valoarea înregistrată la listarea de anul trecut. Acţiunile Boeing, cel mai mare producător de avioane din lume, au marcat, la rândul lor, pe anul în curs, un avans considerabil, ajungând la sfârşitul săptămânii trecute la o creştere de cca 71% comparativ cu valoarea lor de la începutul lui 2013, înregistrând, de altfel, un nivel record. Recent, Boeing şi-a crescut estimările privind veniturile pe întregul an şi producţia de avioane în perioada următoare. Acţiunile Yahoo!