Valeriu Zgonea considera ca Remus Cernea face de ras Camera Deputatilor prin felul sau de a se afisa la sedinte! Vestimentatia acestuia nu e deloc potrivita pentru un politician, crede social-democratul.
Presedintele Camerei Deputatilor nu vrea sa transforme institutia pe care o conduce intr-una de circ, asa ca i-a transmis lui Cernea sa adopte o conduita decenta:
“Sunt un prieten al lui (n.r.- Remus Cernea), il apreciez foarte mult, dar nu vreau sa transform aceasta institutie intr-o institutie de circ si de cancan. Cernea e ales sa faca legi. Un sacou trebuie sa aiba. Daca nu, punem toti bani, scoatem acel tricou la licitatie si ii cumparam domnului Cernea un sacou”, a declarat Zgonea.
El a mai spus ca, dupa parerea sa, parlamentarii trebuie sa aiba o tinuta decenta ca sa-i respecte astfel pe cei care i-au votat.
“Daca vrem sa venim imbracati hippy, sa venim sport – si eu am acasa o gramada de haine sport, merg la sala de 4-5 ori pe saptamana, dar asta nu inseamna ca trebuie sa vin aici imbracat in trening. Este un respect pe care il dai omului care te-a votat”, a completat presedintele Camerei Deputatilor.
Sursa foto: gandul.info
Valeriu Zgonea considera ca Remus Cernea face de ras Camera Deputatilor prin felul sau de a se afisa la sedinte! Vestimentatia acestuia nu e deloc potrivita pentru un politician, crede social-democratul.
Presedintele Camerei Deputatilor nu vrea sa transforme institutia pe care o conduce intr-una de circ, asa ca i-a transmis lui Cernea sa adopte o conduita decenta:
“Sunt un prieten al lui (n.r.- Remus Cernea), il apreciez foarte mult, dar nu vreau sa transform aceasta institutie intr-o institutie de circ si de cancan. Cernea e ales sa faca legi. Un sacou trebuie sa aiba. Daca nu, punem toti bani, scoatem acel tricou la licitatie si ii cumparam domnului Cernea un sacou”, a declar