Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eric de Oliveira: «România mi-a dat tot!»

Publicat in Click, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Toate privirile sunt îndreptate spre jucătorii Stelei, dar nu un roş-albastru e cel mai bun jucător din România, ci „gorjeanul" Eric. La 27 de ani, brazilianul pare să fi ajuns la maturitate. El a vorbit pentru Click! despre planuri şi despre românizarea sa.

Eric, cum e să fii din nou în top, în Liga I, după trei ani?

Foarte bine. În 2010 am fost cel mai bun străin din Liga I şi lucrurile mergeau ca pe roate. Am ales însă banii, gândindu-mă la copil, şi am făcut greşeala să plec la Karpaty Lvov, în Ucraina, când el avea doar o săptămână. Am trăit cea mai neagră perioadă. Am luat un singur salariu într-un an, nu eram folosit.

Şi tot România te-a pus pe picioare...

Da, clar. Soţia mea, Cosmina, a fost alături de mine şi a zis să ne întoarcem la Mediaş. A trebuit s-o iau de la zero, dar nu m-am temut de asta niciodată. M-am născut gol, urât şi fără păr, iar România mi-a dat tot. Pustai m-a ajutat, dar apoi el a plecat la Pandurii şi m-am supărat foarte tare pe el. Mă gândeam că va veni alt antrenor, cu alte idei. A venit apoi oferta de la Târgu Jiu şi lucrurile s-au aranjat bine.

De unde forma asta?

Sunt foarte pregătit fizic, mai matur în joc, iar în rest fac totul din fotbalul pe care l-am ştiut mereu. Sunt la o echipă care e o forţă în România şi calificarea în grupele Ligii Europa a fost ceva fantastic. Primele două meciuri am jucat mai slab, dar la Fiorentina am făcut ce ştiu eu mai bine. Pot să mă laud când voi fi bătrân că am jucat un meci cu 30.000 de fani şi că m-am simţit cu adevărat fotbalist.

Ce planuri ai pentru acest an?

În campionat, revenirea mea a început încă din returul trecut, când am marcat patru goluri şi acum doar continuu acea formă. Vreau să fiu din nou cel mai bun străin din România şi să câştig Cupa cu Pandurii. În Liga I, un nou loc pe podium cred că ar fi o performanţă bună pentru noi.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°