Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Duru a operat modificări importante în sistemul de licenţiere 2014-2014 din Liga 1

Publicat in Puterea, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Patronii cluburilor din Liga 1 vor respira uşuraţi sezonul viitor. Comisia de Licenţiere din cadrul FRF, condusă de Viorel Duru, a scos din dosarul de obţinere a licenţei de participare paragraful cu datoriile pe care grupările din primul eşalon le vor avea la stat, adică impozitele şi taxele, care vor fi astfel reeşalonate pe mai mulţi ani. Modificarea a venit în urma apelului disperat al majorităţii patronilor din fotbal, care s-au plâns că nu nu mai au bani.

“Până la 31 octombrie eram obligaţi să trimitem la UEFA modificările apărute în cerinţele de licenţiere. Am vrut să coborâm cerinţa minimă pentru obţinerea licenţei de anul viitor. Astfel, pentru obţinerea ei nu vom mai evalua datoriile către stat, plata impozitelor şi taxelor. Au fost mulţi conducători care ne întrebau mereu de ce interesează federaţia ce datorii au cluburile către stat. Atunci am decis să luăm această decizie", a declarat Viorel Duru, şeful Comisiei de Licenţiere.

Fără schimbări pentru cupele europene

Capitolul insolvenţă

O altă modificare importantă în regulamentul de licenţiere se referă la grupările care se află în insolvenţă, pentru a se evita cazuri gen Rapid şi Universitatea Cluj. Conform lui Viorel Duru, cluburile respective vor putea primi licenţa pentru Liga I doar dacă au planul de reorganizare aprobat de judecător până la 31 martie 2014: “Dacă un club intră în insolvenţă asta nu duce automat la refuzarea licenţei pentru sezonul următor, decât în cazul în care doreşte participarea în cupele europene. Şi nu mai poate solicita acest lucru decât după ieşirea cu succes din procedura de insolvenţă. Pentru Liga I am clarificat în ce constă procedura. Conform legii aplicabile, se consideră un plan de reorganizare confirmat de judecătorul sindic ca fiind expresia modificării situaţiei financiare de la momentul respectiv. Aceste două chestiuni sunt diferite faţă de

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Guvernul lui Ilie Bolojan depune jurământul astăzi la Palatul Cotroceni

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 23 iunie 2025, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni are loc ceremonia de depunere a jurământului a noului guvern condus de premierul Ilie Bolojan. Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru numirea Guvernului Bolojan, a anunțat Administ

VIDEO AUR nu participă la votul de învestire. George Simion a recitat din Eminescu și a criticat coaliția: „Nu cred că o să apucați anul”

HotNews acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion, a anunțat, luni, în discursul din ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, că parlamentarii partidului său nu vor lua parte „la această mascaradă” și vor părăsi sala înaintea votului pentru învestirea Guvernului

Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților

Ziua Constanta acum 8 ore
Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Grindeanu. Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaților l-a propus, luni, pentru funcția de președinte al forului pe Sorin Gr

Controale la Eforie Nord. Horia Constantinescu: „Dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”

Gandul acum 5 ore
Au fost efectuate o serie de controale la Eforie Nord, fiind coordonate de Horia Constantinescu, șeful CJPC. În urma acțiunii de control din zona falezei, au fost aplicate amenzi de 60.000 de lei. Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consu

Prima reacție a lui Vasile Șiman, după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Voi continua pe toate căile legale”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
23 iunie este o zi care rămâne în istoria celor de la Dinamo! Clubul din șoseaua „Ștefan cel Mare” prin intermediul unui comunicat oficial, așa că bucureștenii pot evolua din sezonul 2026-2027 din nou în cupele europene. Vasile Șiman, fostul patron

Marius Tucă Show începe marți, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, reforme în administrația locală: desfiinţarea funcţiei de viceprimar cu o condiție și „reașezarea” sistemului de sporuri

HotNews acum 13 ore
Ministrul propus la Dezvoltare, Cseke Attila, a declarat luni, după audierile din comisii, că membrii Coaliței vor propune desfinţarea funcţiei de viceprimar la unităţile administrativ-teritoriale sub 1.500 de locuitori, iar la sporul pentru fonduri

Emisiunile zilei marţi, 24 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video Stare de urgenţă pe insula Chios din Grecia în urma incendiilor care fac ravagii

Adevarul acum 4 ore
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacu

Baremul de corectare la Română la Evaluarea Națională 2025, publicat în scurt timp de HotNews

HotNews acum 13 ore
Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2025 va fi publicat la ora 15.00 pe site-ul oficial subiecte.edu.ro. HotNews va publica baremul la Română la Evaluarea Națională 2025 imediat ce va fi d

Vremea

București
acum

22°
mar.

19°/35°
mie.

21°/34°
joi

23°/36°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

17°
mar.

17°/30°
mie.

16°/33°
joi

18°/27°
vin.

16°/32°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/31°
mie.

22°/29°
joi

22°/29°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/31°
mie.

18°/32°
joi

20°/30°
vin.

18°/27°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/33°
mie.

20°/38°
joi

22°/39°
vin.

19°/34°