Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua Republica va fi primul partid digitalizat

Publicat in Timis Online, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Scris de T. Ex. - Partidul Noua Republică va lansa mai multe aplicații pentru telefoane mobile, transformând, astfel, formațiunea politică în primul partid digitalizat. Una dintre aplicații va face un sondaj printre utiliatori cu privire la cel mai detestat politician.

Liderul partidului Noua Republică, Mihail Neamțu, a declarat că gurparea sa politică va lansa câteva aplicații pentru smartphone-uri, atât pentru membrii partidului, cât și pentru simpatizanții care doresc să interacționeze cu politicienii din Noua Republică.

„Vom fi primul partid digitalizat. Este vorba de aplicaţii pentru telefone cu Android şi Iphone, destinate celor care vor să se identifice pe o hartă electorală cu nişte valori. Prima aplicaţie va fi un fel de test doctrinar”, a declarat Mihai Neamţu.

O a doua aplicație ce va fi lansată de acest partid se va numi „Aplicația 300” și va avea mesajul „Dă-l afară!”, urmând să sondeze populaţia cu privire la cel mai „detestat” parlamentar.

„Va fi o invitaţie pe care o lansăm tuturor consumatorilor de aplicaţii, să numească parlamentarul pe care-l detestă cel mai mult, pentru că e prost, leneş, incompetent sau hoţ. Vom vedea astfel care sunt cei ce se califică cel mai mult ca parlamentar nedorit, dispreţuit”, a mai spus liderul Noua Republică.

O altă aplicație va oferi posibilitatea populației de a interacționa cu președintele partidului, iar o a patra sa fie utilizată ca modalitate de exprimare online a părerilor despre discursui sau modul în care s-au prezentat politicienii, la un eveniment.

Anul viitor, Noua Republică va lansa alte aplicații prin care vor oferi informații despre doctrinele politice și una „din zona votului electronic”, care va fi adresată membrilor partidului din străinătate.

„Acestea sunt mecasime democratice şi transparente de consultare permanentă a membrilor partidului şi a electoratului (

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 19 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 19 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 51 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 55 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°