După primele trei trimestre ale anului, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Suceava a adunat din contribuţiile de asigurării sociale mai puţin decât şi-a planificat.
Cel puţin aşa reiese din raportul privind activitatea CJP în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2013, care relevă că, din totalul de 4,95 de milioane de lei, datorat de contribuabili, s-au încasat efectiv doar 4,55 de milioane de lei. Astfel, după primele 3 trimestre ale anului, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat, adunate din contribuţiile de asigurări sociale, au fost realizate doar în proporţie de 91,93%.
Pe de altă parte, în perioada la care facem referire, pe linia activităţii de expertiză medicală, recuperarea capacităţii de muncă şi încadrarea în câmpul muncii, la comisia de specialitate a Casei de Pensii au fost analizate 20.175 de dosare. Potrivit informării CJP, în urma expertizării, 12 solicitări au fost respinse, iar în alte 20 de cazuri, după revizuirea la termen, s-au operat pensionări.
În ceea ce priveşte reprezentarea Casei Judeţene de Pensii în instanţele judecătoreşti, până la începutul lunii octombrie, instituţia suceveană a fost parte în 176 de litigii, dintre care doar 25 au fost soluţionate.