Conform unui studiu realizat în rândul pacienţilor cu psoriazis din România, 52% au declarat că s-au simţit jenaţi sau ruşinaţi în relaţiile cu cei din jur din cauza afecţiunii de care suferă, iar 53% au afirmat că boala le afectează alegerile de petrecere a timpului liber. Pentru a nu fi judecaţi de cei cu care intră în contact, 40% din pacienţi îşi ascund afecţiunea, iar 21% renunţă să mai lege noi prietenii. Datele studiului mai arată că, pentru 23% din repondenţi, viaţa profesională a avut de suferit după diagnosticarea cu psoriazis, în timp ce, pentru 34%, relaţiile cu colegii s-au schimbat. De asemenea, 32% le-au ascuns superiorilor şi colegilor că suferă de psoriazis.
"Psoriazisul este o afecţiune care poate fi ţinută sub control cu ajutorul terapiilor moderne, dacă tratamentul este unul adecvat, corect administrat, iar pacientul îl urmează conform indicaţiilor primite de la medic", explică dr. Alin Nicolescu, secretar general la Societatea Română de Dermatologie.
Conform unui studiu realizat în rândul pacienţilor cu psoriazis din România, 52% au declarat că s-au simţit jenaţi sau ruşinaţi în relaţiile cu cei din jur din cauza afecţiunii de care suferă, iar 53% au afirmat că boala le afectează alegerile de petrecere a timpului liber. Pentru a nu fi judecaţi de cei cu care intră în contact, 40% din pacienţi îşi ascund afecţiunea, iar 21% renunţă să mai lege noi prietenii. Datele studiului mai arată că, pentru 23% din repondenţi, viaţa profesională a avut de suferit după diagnosticarea cu psoriazis, în timp ce, pentru 34%, relaţiile cu colegii s-au schimbat. De asemenea, 32% le-au ascuns superiorilor şi colegilor că suferă de psoriazis.
"Psoriazisul este o afecţiune care poate fi ţinută sub control cu ajutorul terapiilor moderne, dacă tratamentul este unul adecvat, corect administrat, iar pacientul îl u