Preţurile proprietăţilor de pe pieţele dezvoltate şi-au revenit de pe urma crizei imobiliare care a urmat crizei financiare izbucnite în 2008, dar acum cresc temerile legate de noi „baloane“ imobiliare care se umflă în diferite zone ale lumii.
Pieţele din Israel, Canada, Norvegia, Belgia, Australia, Dubai, Hong Kong, Londra şi Singapore provoacă îngrijorări în rândul economiştilor şi al consultanţilor imobiliari. Preţurile locuinţelor au crescut cu aproape 40% în Israel din 2009, în timp ce Norvegia a consemnat creşteri de aproape 30% şi Elveţia de peste 20%, în aceeaşi perioadă.
Explozia preţurilor la locuinţe este alimentată de relativa uşurinţă cu care rezidenţii pot împrumuta bani pentru a-şi finanţa achiziţiile imobiliare. După ce băncile centrale, inclusiv Federal Reserve (FED) şi Banca Centrală Europeană (BCE), au sprijinit pieţele financiare cu un flux de bani „ieftini“, băncile au putut pune la dispoziţia consumatorilor un volum mai mare de credite ipotecare. Iar aceste împrumuturi sunt mai ieftine datorită dobânzilor aflate la minime istorice în multe dintre aceste ţări.
Mai multe pe www.capital.ro
Preţurile proprietăţilor de pe pieţele dezvoltate şi-au revenit de pe urma crizei imobiliare care a urmat crizei financiare izbucnite în 2008, dar acum cresc temerile legate de noi „baloane“ imobiliare care se umflă în diferite zone ale lumii.
Pieţele din Israel, Canada, Norvegia, Belgia, Australia, Dubai, Hong Kong, Londra şi Singapore provoacă îngrijorări în rândul economiştilor şi al consultanţilor imobiliari. Preţurile locuinţelor au crescut cu aproape 40% în Israel din 2009, în timp ce Norvegia a consemnat creşteri de aproape 30% şi Elveţia de peste 20%, în aceeaşi perioadă.
Explozia preţurilor la locuinţe este alimentată de relativa uşurinţă cu care rezidenţii pot împrumuta bani pentru a-şi finanţa achiziţiile imobiliare.