Institutul Clinic Fundeni, 2013. Peste 100.000 de pacienţi internaţi, efectuarea a peste 300.000 de consultaţii şi 6.000.000 de analize şi investigaţii, a peste 100 de transplanturi hepatice, a aproximativ jumătate din totalul transplanturilor renale realizate în ţara noastră, a peste 100 de transplanturi medulare şi a aproape 800 de intervenţii chirurgicale robotice. Acesta este Institutul Clinic Fundeni (ICF), care reprezintă o speranţă pentru foarte mulţi pacienţi internaţi aici, 70% din ţară şi restul din Bucureşti. Şi nu este nici o exagerare când managerul ICF, dr. Carmen Orban spune că, “dacă un aparat din acest spital s-a stricat, are de suferit foarte multă lumea”.
Dar mai cu seamă, “ICF este spirit de colaborare, de altfel, o caracteristică a Institulului nostru, cu care ne mândrim şi căreia îi datorăm în mare măsură rezultatele obţinute”, precizează dr. Carmen Orban, cu ocazia “Zilelor ICF”. Cu acelaşi prilej, ministrul Eugen Nicolăescu sublinia că “ICF înseamnă elita medicinii româneşti cu doi exponenţi în cele mai înalte funcţii: prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, şi prof. dr. Ionel Sinescu, rectorul UMF “Carol Davila”.
În opinia prof. dr. Irinel Popescu, şeful Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic, ICF a fost proiectat încă de la început, adică în urmă cu 64 de ani, să fie o unitate medicală de excelenţă. Şi iată că, în continuare, aici se face medicină de un înalt nivel profesional. Prof. dr. Irinel Popescu a anunţat că, în cel mult doi ani, aici se va deschie un centru de excelenţă în medicină translaţională. ,,În centrul pe care îl conduc la început a fost înfiinţată o bancă de tumori, după aceea un laborator de genomică şi proteomică, după aceea un laborator de terapie celulară, în condiţiile în care exista deja o bază experimentală şi mai nou toate acestea există intenţia de a