Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principele Radu a participat, la Cluj, la deschiderea a două expoziții dedicate Regelui Mihai I

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Prima dintre expozițiile organizate de Biblioteca Universitară, “Regele Mihai — istorie și destin”, conține documente care fac parte din Colecțiile speciale ale instituției. Expoziția cuprinde și fotografii ale vizitelor la Cluj ale membrilor familiei regale în anii 1920-1921, corespondența Reginei Elisabeta, două manuscrise aparținând Reginei Maria, interviuri acordate de regele Mihai în America în 1948, dar și alte documente ale fostului suveran al României. Cea de-a doua expoziție, “Regele urmărit”, conține documente din arhiva CNSAS și a fost organizată la inițiativa a doi tineri care lucrează în cadrul acestei instituții. “Ideea a pornit de la vizita pe care regele a acceptat să o facă la Consiliu. Aceea a fost un fel de deschizătoare de drumuri în mințile oamenilor pentru că Majestatea Sa nu numai că nu a avut niciun fel de reticență în a merge acolo, dar nici nu cred că a dat pe dinafară de emoție când i s-au arătat documentele. Îl și înțeleg, după ce luase prânzul de două ori cu Hitler, să citească niște mizerabile lucruri scrise de unii, printre care erau și analfabeți, nu cred că avea de ce să fie impresionat. Interesant este că după aceea au trebuit să treacă foarte mulți ani ca cineva de acolo și, după cum vedeți, doi oameni foarte tineri, să pornească această muncă formidabilă”, a spus Principele Radu. ASR Principele Radu a declarat cu această ocazie, referindu-se la activitatea membrilor Casei Regale din ultimii 25 de ani, că “uneori este fascinant și dureros să încerci să servești un prezent care n-are habar despre trecut, sau care nu dorește să aibă habar”. Principele Radu a fost însoțit în cadrul vizitei la Cluj de Principele Nicolae, cei doi având o întâlnire cu actrița Silvia Ghelan, căreia i-a fost acordat ordinul “Coroana României”, în grad de ofițer. Ordinul Coroana României a fost înființat de regele Carol I în data de 14 martie 1881, după ce R

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a cucerit Supercupa României

Ziua Constanta acum 16 minute
Campioana României din sezonul 2024/2025, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj, s-au întâlnit astăzi, 5 iulie 2025, în meciul pentru Supercupa României. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua din București și s-a încheiat cu succesul cu

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 45 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum o ora
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum 2 ore
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum 2 ore
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

19°/39°