La ceremonialul militar de numire în funcţie au participat cadre militare, personalul civil din cadrul Garnizoanei Roman, autorităţi locale, şefii unor instituţii militare şi civile locale.
Comandamentul Bazei 3 Logistică “Zargidava” din Roman a fost gazda ceremonialului militar de numire în funcţie a noului comandant. Colonelul Neculai Ioan Lahman, locţiitor al comandantului Bazei 3 Logistică “Zargidava” a Diviziei 2 Infanterie “Getica” din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, a fost numit la conducerea Garnizoanei Roman, întrucât colonelul inginer Teodor Cornea şi-a încheiat mandatul.
Ceremonialul militar a început cu prezentarea onorului şi a raportului de către şeful de Stat Major al Bazei 3 Logistică “Zargidava”, Virgil Constantin Ciugudean. Apoi, general maior doctor Nicolae Ionel Ciucă, comandantul Diviziei 2 Infanterie “Getica”, şi colonelul Neculai Ioan Lahman au trecut în revistă unităţile aflate pe platou.
La eveniment au participat comandanţii unităţilor subordonate Comandamentului Bazei 3 Logistică “Zargidava” şi ai unităţilor din Garnizoana Roman, colonel Dan Mircea Trifan, adjunctul şefului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, colonel Răducu Nistor, şef centru operaţional din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, Daniel Cazacu, director al Poliţiei Locale Roman, căpitan Mihai Parasca, comandantul Detaşamentului de Pompieri Roman, Larenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman, şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, Ionel Ciocan, director al SC Rossal SRL, preoţii Ionel Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman.
General maior doctor Nicolae Ionel Ciucă a mulţumit, în faţa celor prezenţi, colonelului inginer Teodor Cornea, pentru activitatea desfăşurată. “Împreună cu noul comandant Lahman aţi desfăşurat nu